cazare studenti

Din acest an universitar, campusul studenţesc din Reşiţa va intra într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare, printr-un proiect european de mai multe milioane de euro. Ca urmare, conducerea academică a căutat soluţii alternative pentru cazarea studenţilor. A fost ales Colegiul Economic al Banatului Montan, dar oferta nu a atras tinerii. Preţul ridicat şi condiţiile din camerele de cămin cu 8 paturi nu au fost pe placul tinerilor, astfel că reprezentanţii Universităţii şi ai Ligii Studenţilor au căzut de acord să–i cazeze pe cei 160 de studenţi, veniţi din afara Reşiţei, dar şi din Republica Moldova şi Serbia, în jumătate din cămin, urmând ca după modernizarea celelilalte jumătăţi, aceştia să fie transferaţi în aripa respectivă.
O altă alternativă pentru elevi şi studenţi o reprezintă locuinţele particulare. În perioada premergătoare începerii anului şcolar, cererile de acest fel se înmulţesc – spune reprezentantul unei agenţii imobiliare din Reşiţa care a precizat că se închiriază camere de cămin , garsoniere şi în special apartamente cu două camere.În Reşiţa, chiriile pornesc de la 60-70 de euro pentru două camere de cămin şi pot ajunge la 150 euro pentru un apartament cu două camere, în funcţie de dotări.
Numărul cererilor pentru spaţiile de închiriat poate atinge cifra de 30 în sezon, doar la o agenţie imobiliară.

Noul an universitar bate la uşă. Înainte de începerea cursurilor, studenţii trebuie să-şi rezolve problemele legate de cazare şi masă. Ce aleg aceştia, căminul sau locuinţele închiriate? Pun confortul înaintea preţurilor sau aleg o cale de mijloc? Cheltuielile de întreţinere reprezintă o piedică în finalizarea studiilor? Sunt nevoiţi studenţii să accepte slujbe sezoniere pentru creşterea veniturilor ?