elevPrograma şcolară este mult prea încărcată. Elevii au ajuns să nu mai facă faţă cantităţii mari de informaţii. Volumul şi complexitatea temelor pentru acasă, pagini întregi de învăţat, dar şi redactarea referatelor şcolare îi privează pe cei mici de bucuriile copilăriei. Fiecare profesor consideră că materia pe care o predă este cea mai importantă. Aşa se face că elevii riscă să se îmbolnăvească. Programa şcolară mult prea stufoasă are în multe cazuri urmări asupra sănătăţii fizice şi mintale a copiilor. Potrivit unui studiu, două ore pe zi este stuficient pentru studiu, însă profesorii spun că trebuie mult mai mult, mai ales având în vedere rezultatele de la examenele naţionale. Aşa s-a ajuns că pentru a le veni în ajutor, părinţii le dau meditaţii copiilor încă de la vârste fragede.

Toţi miniştrii educaţiei au recunoscut că există o problemă în privinţa suprasolicitării elevilor şi au promis o programă şcolară mai relaxată, însă în loc să fie aşa … din toamna anului trecut elevii de clasa a II-a sunt nevoiţi să înveţe tabla înmulţirii şi fracţiile, dar şi elemente de fizică, precum forţa, mişcarea, undele şi vibraţiile, magnetismul şi circuitul electric.

Asta se întâmplă în România. În Germania, programa şcolară este lejeră, numărul materiilor este mult mai mic. Părinţii sunt atenţionaţi încă din clasa întâi că temele pentru acasă nu trebuie să dureze mai mult de 20-30 de minute. Ideea este ca cei mici să fie atraşi de şcoală şi astfel vor dori să scrie sau citească mai mult fără a fi obligaţi.

………..

Modificările care au apărut în ultimii ani în sistemul de educație, reformele continue, programa școlară supraaglomerată afectează majoritatea elevilor. Reprezentanții asociațiilor de părinți spun că unii copii au nevoie chiar și de patru ore pentru a rezolva toate temele pe care le dau profesorii. Psihoterapeutul Ramona Pora vorbește despre această situație:

Conținutul programei școlare este unul care nu dezvoltă prea multe abilități ale elevilor, astfel încât aceștia să facă față unei societăți aflate în permanentă schimbare, a concluzionat psihoterapeutul Ramona Pora.