postas-cu-pensiaRomânii vor putea ieşi mai devreme la pensie. Potrivit unui act normativ publicat în Monitorul Oficial şi care intră astăzi în vigoare este vorba de persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă. Legea apărută în 2010  prevedea că numai  cei care au lucrat în condiţii speciale sau deosebite cel puţin 6 ani puteau beneficia de  scăderea vârstei de pensionare. Acum însă lucrurile s-au schimbat.

Persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă, cele care au lucrat în alte condiţii şi în condiţii speciale vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare pentru stagiile de cotizare de cel puţin doi ani. De exemplu, pentru cei care au lucrat doi ani în grupa I, reducerea va fi de un an, iar pentru cei care au lucrat patru ani, reducerea va fi de doi ani.