Limba noastră-i o comoară …

ziua limbii romane

Limba noastră-i o comoară… dar uneori cam adânc îngropată. De aceea am vrut să aflăm cât de bine cunosc reşiţenii limba română. Aşa că am ales din dex un cuvânt simplu “citadelă” conform dicţionarului este o mică fortăreaţă situată în incinta unei cetăţi, sau a unui oraş, care era candva un bun refugiu pentru cei asediaţi. Aşadar, am folosit acest cuvant într-un context nepotrivit şi astfel reşiţenii au fost nevoiţi să ne răspundă la întrebarea: “La grădina zoologică a fost adusă o citadelă, veţi merge să o vedeţi?”, iar reşiţenii au raspuns:

…………………………………………

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari, aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorii propunerii legislative explică faptul că “importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013, adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri.

Cat de corect mai vorbim limba română?

Cele mai citite

Related Articles