Igiena nu este o prioritate pentru români

igienaConform unei statistici realizate în România consumul anual de pastă de dinți pe cap de locuitor nu trece de 100-125 mililitri, în timp ce la nivel mondial consumul mediu depășește 300 de ml, iar în ţările civilizate ajunge la 500 ml. În plus, un român îşi schimbă periuţa de dinţi odată la doi-trei ani, deşi este recomandat să o schimbe odată la 2-3 luni. În ceea ce priveşte consumul mediu de săpun pe cap de locuitor este de 400 grame anual, de 4-5 ori mai mic decât în vest.

Cel mai grav este că doar jumătate dintre români se spală pe mâini după ce merg la toaletă sau după ce îngrijesc un animal, iar unul din patru români nu se spală pe mâini după ce schimbă scutece.

Una dintre explicaţiile acestor rezultate este că 46% din populaţia României trăieşte în mediul rural, unde condiţiile de igienă sunt precare sau lipsesc cu desăvârşire. La sat,educaţia sanitară lipseşte, ba chiar mulţi dintre românii care locuiesc în mediul rural cred că spălatul zilnic este dăunător.

Cele mai citite

Related Articles