Cardul naţional, viza pentru sănătate!

distribuire-carduri-de-sanatate-3

Mai sunt 3 zile până când cardurile de sănătate vor deveni obligatorii, iar spitalele nu par a fi puse la punct cu noul sistem. Astfel unităţile care încă nu s-au dotat cu cititoare pentru cardurile de sănătate ar putea fi bune de plată. Ministrul Sănătăţii precizează că, dacă utilizarea cardurilor de sănătate nu este posibilă din culpa unităţii spitaliceşti, costurile serviciilor acordate vor fi suportate de spital din venituri proprii.

De la 1 mai, nici o consultaţie nu mai e decontată fără cardul de sănătate iar persoanele care vor să se interneze în spital sau să se externeze au nevoie de card. Ministerul Sănătăţii a trimis către toate direcţiile de sănătate publică adrese prin care spitalele sunt avertizate că vor suporta toate serviciile medicale în cazul în care nu se dotează cu cititoare pentru cardul de sănătate.

 „Vã rugăm sã comunicaţi unitãţilor spitaliceşti din raza dumneavoastrã de competenţã cã, în situaţia în care, la data de 1 mai, nu vor avea funcţionalã posibilitatea de a valida serviciile medicale prin card sau adeverinţã, au obligaţia de a nu restrânge sau respinge acordarea de servicii medicale pentru pacienţii care se prezintã cu un card sau o adeverinţă de asigurat validă. În cazul în care utilizarea cardurilor de sănătate nu este posibilã, din culpa unităţii spitaliceşti, costurile serviciilor acordate vor fi suportate de cãtre aceasta din venituri proprii”, a precizat ministrul Nicolae Bãnicioiu, în informarea către direcţii.

Din 1 mai, orice serviciu medical din pachetul de bază va fi acordat pe baza cardului de sănătate, potrivit normelor metodologice de aplicare a contractului cadru, care au intrat în vigoare la 1 aprilie.

 Suntem pregătiţi să folosim cardul naţional de sănătate?

Cele mai citite

Related Articles