Bugetarii pot cumula pensia cu salariul

bani pentru primarieCamera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă a unor parlamentari prin care se permite cumulul pensiei cu salariul şi în cazul angajaţilor din sistemul public. Propunerea legislativă prevede abrogarea prevederilor vechii legi potrivit căreia se interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul bugetarilor pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşeşete câştigul slarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului. Principalele categorii de personal care vor beneficia de acum de cumulul pensiei cu salariul sunt cadrele militare, aviatorii, un nucleu de specialiști bine pregătiți care pot activa pe un segment de nișă pe piața muncii.

Este utilă experiența și capacitatea acestor persoane pentru economia românească?

Cele mai citite

Related Articles