Administraţiile locale creează sau rezolvă probleme?
Se spune că oricine ştie să facă lucruri mari şi frumoase, atunci când are bani; adevăratul gospodar se vede atunci când face lucruri măreţe cu bani puţini. Una dintre problemele arzătoare ale administraţiilor locale, ale primăriilor, este lipsa banilor. Cu cât au mai mult, cheltuie mai mult şi se plâng că nu le ajung. În fiecare an, la repartiţia bugetului, sunt mulţi edili de municipii, oraşe şi comune, care se vaită că bugetul este insuficient. Cu toate acestea, banii se cheltuie şi nu de fiecare dată pe lucruri folositoare. Mai nou, o altă problemă care afectează bunul mers al primăriilor, este lipsa personalului. Din cauza salarizării insuficiente, mulţi funcţionari publici au luat calea străinătăţii, posturile s-au blocat, iar activitatea celor lipsă s-a distribuit personalului rămas. După deblocarea posturilor, primarii au constatat că nu se mai oferă nimeni, sau aproape nimeni să muncească mult, pe bani puţini. Sunt doar câteva din problemele cu care primăriile se confruntă în această perioadă. Fapt ce dă naştere unei întrebări de bun simţ:
Avem oameni gospodari în fruntea gospodăriilor din localităţile noastre?
Articol editat de Mirabela Afronie, 13 martie 2015, 06:14 / actualizat: 13 martie 2015, 8:01