Această ofertă nu o puteți rata!

oferta

Românilor le place să vâneze ofertele promoţionale, cu atât mai mult cu cât sunt bombardaţi pe piaţă cu astfel de reduceri la produse sau servicii. Chiar şi autorităţile publice au recurs la această metodă pentru a-şi atrage „clienţii”, fiind vorba de această dată de plătitorii de impozit. În majoritatea localităţilor, cetăţenii care îşi achită impozitul pentru tot anul până la 31 martie, beneficiază de reducere de 10%. Cam de aceleaşi facilicităţi beneficiază şi cei care îşi rezervă din timp biletul de cazare prin „early booking” pentru un sejur în concediul de vară, iar cei care rezervă un bilet la o cursă de avion care va zbura de-abia peste trei luni sunt şi mai câştigaţi. Sunt și persoane care vânează ofertele „last minute”. Acestea sunt de fapt reprezentate de locurile care se eliberează după anularea unor rezervări. Agenţiile de turism apelează în astfel de cazuri la aceste pachete promotionale, care sunt mai ieftine (cu 15, 20%) dar care au dezavantajul de a fi destul de rigide. Clientul nu îşi poate negocia nici perioada, nici hotelul, nici regimul de cazare şi masa. Ofertele last minute apar în general cu doar câteva zile înainte de începerea sejurului.
Vânători de oferte sunt şi cetăţenii altor state, care devastează magazinele când acestea fac reduceri semnificative.
Voi cât de mult vânaţi ofertele?

Cele mai citite

Related Articles