Microsoft Edge mai atractiv. AI traduce toate clipurile video

Era o vreme când deschideai (fostul Internet Explorer, actualul Microsoft Edge) browser-ul predefinit al sistemului de operare de la Microsoft doar ca să poți descărca un alt browser, iar apoi dădeai Uninstall la cel care venea la pachet cu Windows-ul. Astăzi însă … diferențele ar fi că sunt ceva mai mulți utilizatori ai Microsoft Edge, dar și că browser-ul de la Windows nu mai poate fi dezinstalat fără să apelezi la tot felul de șmecherii care umblă prin „codul sistemului de operare”.

Și dacă te numeri printre cei care folosesc alt browser, statistic, este extrem de probabil să fi utilizator de Chrome.

Edge sau altul?!….

Cu toate astea Microsoft face în continuare eforturi pentru a ne determina să rămânem, sau măcar, așa cum se arată și în mesajul care apare când pui alt broweser ca predefinit, să dăm o șansă noului Edge, pentru că promite multe!

Și chair așa și este – fostul IE, actualul Microsoft Edge, a fost cizelat, upgradat, adaptat și actualizat cu aproximativ tot ce este necesar ca să nu mai fi nevoit să descarci alt browser, mai mult chiar a fost și optimizat ca să consume cât mai puține resurse în timp ce este folosit sau rămâne deschis pe PC-ul tău… doar că și ceilalți fac același lucru, iar întrebarea dacă merită să renunți la ceea ce deja folosești de o mulțime de ani, pentru a da o șansă lui Microsoft Edge, este extrem de pertinentă!

Traducere asistată de AI

Iar pentru a ne convinge în această direcție, dar și pentru a face față concurenței din piață, în special pentru a concura cu Google Chrome, Microsoft adaugă în browserul Edge suport pentru traducerea asistată de Inteligența Artificială a clipurilor video.

Potrivit jurnaliștilor tech de pe Zona IT, Curând, utilizatorii Edge nu vor mai depinde de subtitrările auto-generate de YouTube sau adăugate de autorii clipurilor video, Microsoft Edge primind suport pentru conversia automată a subtitrărilor într-o limbă la alegere. Utilizatorii vor avea opțiunea de a citi subtitrările generate, sau de a le asculta ca și traduceri audio aplicate clipului aflat în redare.

Un „Translate” mai inteligent

Deși poartă același nume cu opțiunea Translate disponibilă și în browserul Google, butonul adăugat în interfața Microsoft Edge își va baza funcționalitatea pe motorul ChatGPT al partenerului OpenAI, asigurând că traducerile rezultate sunt la o calitate superioară alternativelor oferite până acum de competiție.

Spre exemplu, ChatGPT este mult mai capabil să discearnă nuanțele subtile și contextul discuțiilor pe care le traduce, evitând multe din greșelile de interpretare strecurate în traducerile complet automate.

Funcție momentan indisponibilă

În timp ce caracteristica este încă în dezvoltare și nu este complet funcțională în cea mai recentă versiune Edge Canary, două opțiuni – „Audio” și „Subtitrări” – au fost identificate în browserul experimental.

Dezvoltarea, așa cum este împărtășită de @Leopeva64 pe X, fosta Twitter, și citat de MSPowerUser arată că în curând veți putea alege dacă să traduceți audio video-ului pe care îl vizionați, subtitrările sau chiar ambele.

Potrivit publicației Zona IT, indicii extrase din codul aplicației arată că funcția se activează la nivel global, generând traduceri automate pentru toate clipurile video puse în redare.

Disponibilă în viitorul apropiat

Odată ce va fi disponibilă, noua funcționalitate numită Offer to translate videos on support sites va putea fi accesată din tab-ul Translation, prezent în meniul Settings > Languages.

Cu această opțiune bifată, fiecare clip suportat va avea un buton suplimentar afișat în colțul dreapta-sus. Interacționând cu acest buton vei vedea opțiuni suplimentare pentru alegerea limbii și formatul în care vrei să obți versiunea tradusă (text subtitrat sau audio). Rămâne de văzut dacă la selectarea formei audio traducerea va fi sintetizată cu păstrarea timbrului vocal al interlocutorilor sau în vocea unui narator generic.

Momentan, fără un calendar oficial de lansare, noua funcționalitate Microsoft Edge pare că va debuta, conform LifeHacker.com, în viitorul apropiat, actualizările frecvente aduse versiunii Canary indicând acordarea unui nivel de prioritate ridicat.

Rămâne însă de văzut ce voi oferi la schimbul acestui serviciu… pentru că, așa cum spun mereu, nimic nu este gratuit! Dacă nu plătești produsul, TU ești produsul!

sursa: Zona IT, MSPowerUser
sursa foto: gadgets360.com

Cele mai citite

Related Articles