Ascultă Radio România Reșița Live

Buget mai mare pentru producții mai bune

Netflix continuă să reziste bine pe o piață extrem de aglomerată. Anul 2021 vine cu un buget stabilit mai mare dar și în contextul în care, din bugetul de anul trecut, au rămas și bani necheltuiți, evident, asta pentru că pandemia de COVID-19, a determinat compania să amâne, ori să pună pe pauză, mai multe producții programate pentru 2020.

Buget mai mare pentru producții mai bune

Articol editat de Ovidiu Babolea, 22 aprilie 2021, 14:53

De asemenea Netflix are provocări mari în 2021. Platforma se vede nevoită să reziste în fața altor rivali, care vin tare din spate. Și mulți dintre ei reprezintă, în mod real, o amenințare cât se poate de reală, de neignorat. Pentru asta, însă, e nevoie de bani și de strategii bine gândite.

Compania lui Bezos – principalul rival

Piața începe să devină extrem de aglomerată și rivali ca Amazon Prime vin tare din spate. Serviciul de streaming al companiei lui Bezos a ajuns la 200 de milioane de abonați, foarte aproape de Netflix – care anunța undeva la 203 milioane.

Anul trecut, Netflix se bucura de cea mai accelerată creștere de la înființarea serviciului de streaming. Din cauza perioadelor de lockdown, foarte mulți s-au abonat, pentru prima oară, la o platformă online pentru filme și seriale.

În timp ce în primul trimestrul din 2020 numărul abonaților a crescut cu 16 milioane de abonați în trei luni, aceeași perioadă din 2021 se reflectă într-o creștere de doar 3,98 milioane de clienți, scrie Playtech.ro

Buget mare pentru producții mai bune

Așadar în acest context, este nevoie de un buget mai consistent, pentru ca producțiile proprii să atragă și să mențină abonați pe platformă.

Pe partea de cheltuieli, lucrurile stau cam așa: Nettflix a dezvăluit că va aloca nu mai puțin de 17 miliarde de dolari pentru a crea conținut original. Multe producții au fost amânate sau puse pe pauză în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus. Dar compania speră ca 2021 să fie altfel.

Suma de 17 miliarde de dolari, pe care Netflix o va investi în anul fiscal 2021 în conținut, e mai mare decât cea de anul trecut. De remarcat, însă, că au rămas și bani necheltuiți pe această direcție. Pandemia a dat lucrurile peste cap.

În comparație, anul trecut s-au cheltuit doar 11,7 miliarde de dolari.

Aşa cum am anunţat anterior, întârzierile producţiilor în 2020 a dus la cheltuieli ceva mai mici, dar în 2021 vom avea un buget mai mare. Continuăm să producem conţinut pe toate pieţele importante, cu excepţia Braziliei şi Indiei. Vom cheltui peste 17 miliarde de dolari pentru conţinutul de anul acesta şi vom continua să oferim o gamă uimitoare de titluri pentru abonaţii noştri, cu mai multe titluri originale decât anul trecut”, au spus cei de la Netflix, potrivit Variety, citați de paginademedia.ro.

Milioane de dolari per episod

Potrivit TvMania, cei de la Netflix pe de altă parte nu s-au zgârcit niciodată când a venit vorba de producții originale! De exemplu, în 2016, serialul muzical „The Get Down” ar fi trebuit să coste mai ieftin. Netflix se gândise la un buget de aproximativ 7 milioane de dolari pe episod. Dar socoteala de la casa de producție nu s-a potrivit cu cea a lui Baz Luhrmann (co-creator al serialului alături de Stephen Adly Guirgis), un mare specialist în depășirile de buget. Astfel că „The Get Down” a ajuns la un cost de 8 milioane de dolari pe episod.

Cu un cost de 14 milioane de dolari pe episod, Netflix nu s-a uitat la bani când a fost vorba să refacă ultimii 25 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a, iar serialul „The Crown”, produs în perioada 2016 – 2020, a intrat în top 5 al celor mai scumpe seriale din toate timpurile.

Cât despre „Sense8”, care a ajuns la un buget pe episod de 9 milioande de dolari: „Dacă audiențele nu justifică bugetul serialului, trebuie să-i puneți capăt”, a declarat în 2018 Cindy Holland, vicepreședinte Netflix.

Așadar, sperăm cu toții, cei care suntem plătitori de abonamente la Netflix și nu numai, ca bugetul de 17 miliarde de dolari, stabilit pentru producții în 2021, să fie justificat și folosit cu înțelepciune, pentru ca împreună și fiecare separat să ne bucurăm de filme noi care să deschidă și alte topicuri de discutat atunci când subiectele despre virusuri și politică devin prea utilizate.

Cât despre producții ale lunii aprilie, dar și ale anului 2021, care merită vizionate, ori cel puțin băgate în seamă, vorbim în urmatorul articol pe care îl voi posta aici pentru voi, până atunci… rămâneți cu binele și cu Radio Reșița.

sursa foto: business-review.eu

Ochelarii inteligenți AI: sfârșitul smartphone-urilor așa cum le știm?
Tehnologie sâmbătă, 20 septembrie 2025, 10:14

Ochelarii inteligenți AI: sfârșitul smartphone-urilor așa cum le știm?

Dacă te uiți în jur o să vezi aceeași scenă: oameni cu ochii în telefon. Fie că răspund la mesaje, caută o adresă sau pur și simplu...

Ochelarii inteligenți AI: sfârșitul smartphone-urilor așa cum le știm?
OpenAI publică primul studiu amplu despre modul în care oamenii folosesc ChatGPT în viaţa de zi cu zi
Tehnologie joi, 18 septembrie 2025, 11:00

OpenAI publică primul studiu amplu despre modul în care oamenii folosesc ChatGPT în viaţa de zi cu zi

OpenAI a lansat marți, împreună cu cercetători internaționali, primul studiu de referință care analizează modul în care utilizatorii...

OpenAI publică primul studiu amplu despre modul în care oamenii folosesc ChatGPT în viaţa de zi cu zi
Unde imaginația întâlnește inovația
Tehnologie duminică, 14 septembrie 2025, 11:14

Unde imaginația întâlnește inovația

Imaginează-ți că urci într-un taxi, îi spui unde vrei să ajungi… și în locul șoferului, la volan nu e nimeni. Doar tu, un ecran și o...

Unde imaginația întâlnește inovația
5G: Internetul viitorului, acum
Tehnologie sâmbătă, 13 septembrie 2025, 10:39

5G: Internetul viitorului, acum

Tehnologia 5G nu mai este doar un concept din filme SF, ci o realitate care începe să ne schimbe modul în care trăim, muncim și ne distrăm....

5G: Internetul viitorului, acum
Tehnologie duminică, 24 august 2025, 06:52

Google întărește protecția antifurt pe Android: Identity Check devine mai strict

Google extinde funcționalitatea Identity Check pe Android, oferind utilizatorilor un nivel suplimentar de securitate împotriva furtului de...

Google întărește protecția antifurt pe Android: Identity Check devine mai strict
Tehnologie sâmbătă, 23 august 2025, 06:56

Ce este un malware?

Malware-ul (software rău intenționat) este un termen general pentru programe informatice care sunt concepute să afecteze, să perturbe sau să...

Ce este un malware?
Tehnologie sâmbătă, 26 iulie 2025, 12:09

Jocul video „Ace of Hearts” – o platformă inovatoare pentru sănătatea mintală a tinerilor

Un nou joc video denumit „Ace of Hearts” oferă sprijin tinerilor care se confruntă cu traume din copilărie, aducând în prim-plan sănătatea...

Jocul video „Ace of Hearts” – o platformă inovatoare pentru sănătatea mintală a tinerilor
Tehnologie duminică, 20 iulie 2025, 08:22

WhatsApp pregăteşte o nouă funcţie de AI

Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură...

WhatsApp pregăteşte o nouă funcţie de AI