Corul de Maici de la Mănăstirea Nera se implică în proiectul “Muzică pentru Viaţă”

Episcopia Caransebeşului se alătură proiectului Muzică pentru viaţă, derulat în premieră de Radio Reşiţa şi Crucea Roşie Română-filiala Caraş-Severin.

Împreună organizează o serie de manifestări caritabile specifice sărbătorilor de iarnă pentru susţinerea finalizării clinicii Nera destinată persoanelor bolnave de cancer.

În pragul sărbătorii Nașterii Domnului, Radio Reșița împreună cu Episcopia Caransebeșului şi Crucea Roşie organizează, săptămâna aceasta, o serie de manifestări cu scop caritabil în vederea ajutorării persoanelor bolnave de cancer. După spectacolul caritabil din seara de luni, 12 decembrie, de la Oraviţa, care a dat startul paletei de acţiuni marţi, 13 decembrie acestea continuă la Reşiţa pe scena Teatrului de Vest începând cu ora 18.00, spune consilierul cultural al Episcopiei, părintele Daniel Alic:

“Pentru bunii credincioşi ai Reşiţei Episcopia a pregătit un concert de colinde la care vor participa patru coruri, două ale Episcopiei, corul preoţilor in Protopopiatul Reşiţa şi corul de maici de la Mănăstirea Nera – un cor premiat cu Locul I anul trecut la nivel naţional. Acestor colinde alăturăm şi partea de ajutorare a aproapelui continuând strângerea de fonduri pentru Clinica de Recuperare oncologică de la Slatina Nera în care se vor ajuta bolnavii de cancer. Dumnezeu să ne rânduiască tuturor sărbători cu pace şi împliniri sufleteşti.” 

Evenimentul de la Reşiţa se va desfăşura în prezenţa PS Lucian, Episcopul Caransebeşului.

În premieră pe scena reşiţeană va fi Corul de Maici al Mănăstirii Nera care a câştigat marele premiu al Concursului Naţional de muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, desfăşurat în octombrie 2015 la Sala Radio din Bucureşti.

Amintim că, evenimentele fac parte din programul organizat şi derulat în această perioadă de Radio Reşiţa în cadrul proiectului “Muzică pentru viaţă”, desfăşurat pentru prima dată în România.

Mai multe informaţii despre proiect, dar şi despre conturile în care puteţi dona, găsiţi pe site-ul radioresita.ro

Sursa foto: episcopiacaransebesului.ro

De același autor

Related Articles