Ascultă Radio România Reșița Live

Weekendul fotbalistic: CSM Reşiţa joacă la Miercurea Ciuc, Voinţa Lupac întâlneşte acasă Craiova II

CSM Reşiţa dispută sâmbătă, 26 august, primul joc sub comanda antrenorului Flavius Stoican. Deşi a avut la dispoziţie doar câteva zile pentru a pregăti partida din etapa a patra, noul principal al rossonerilor e optimist. Echipa se poate întoarce din această deplasare cu un rezultat pozitiv, dacă va arăta aceeaşi determinare pe care a avut-o contra Dumbrăviţei, spune Flavius Stoican.

Weekendul fotbalistic: CSM Reşiţa joacă la Miercurea Ciuc, Voinţa Lupac întâlneşte acasă Craiova II

Articol editat de Vali Hora, 25 august 2023, 20:57


„Am avut și o discuție cu jucătorii, dacă noi pornim dinainte cu gândul că mergem să câștigăm, nu ştim dacă iese – dar dacă ne punem în minte că trebuie să jucăm bine individual, pe fiecare post, să fim mai buni decât adversarul, iar apoi, ca și echipă, să fim mai buni decât echipa adversă, avem mari șanse să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Deci, să nu avem presiunea asta artificială, că trebuie să câștigăm. Nu, trebuie să jucăm bine. Rezultatul vine în urma unui joc bun. Văd o determinare, cel puțin la meciul cu Dumbrăvița, am văzut o echipă care a fost agresivă, care a alergat, care a pus suflet, am văzut o bucurie la fiecare gol marcat, o bucurie a grupului, am văzut pe banca de rezerve oameni care trăiau momentul respectiv. Să știți că acestea sunt lucruri pe care pe mine mă încântă și vreau să pornim de la baza aceasta. Sigur că mai avem multe de îmbunătățit. Sper ca într-o perioadă foarte scurtă să fim o echipă care într-adevăr să avem o identitate a noastră.”


Rossonerii vin după succesul cu Dumbrăviţa, în timp ce gazdele din Harghita au pierdut în etapa trecută, 0-2, pe terenul Corvinului Hunedoara. Meciul Csikszereda Miercurea Ciuc-CSM Reşiţa se dispută sâmbătă, de la ora 11.00.


În acest weekend se dă startul şi în Liga a III-a de fotbal. După promovarea Reşiţei şi retrogradarea Ezerişului, Caraş-Severinul mai are o singură reprezentantă în acest eşalon. Este vorba despre Voinţa Lupac, care va evolua, ca şi anul trecut, în seria a 7-a. Cărăşenii debutează cu un meci pe teren propriu, contra formaţiei Universitatea Craiova II. Nu ştim foarte multe despre viitoarea adversară, dar ne vom concentra în primul rând pe jocul nostru, spune antrenorul Voinţei, Adrian Enăşescu:


„Întâlnim un adversar imprevizibil, sau mai puțin cunoscut. Fiind vorba de echipa a doua a Craiovei, a Universității Craiova, se poate să vină cu jucători care joacă mai puţin la prima echipă. Pot aduce jucători de la elită, pot aduce jucători din academie. Deci știm prea puține lucruri despre ei. Știm că joacă 4-3-3 în special. E greu să găsim toate informațiile astea 100%, dar mie îmi place să cred că un antrenor ar trebui să-și pregătească jocul în funcție de echipa lui și de lotul pe care îl are disponibil, mai puțin de adversar. E clar că trebuie ținut cont de anumite lucruri, dar jocurile ar trebui să le pregătim în funcție de noi. În mare parte aș putea spune că am mers pe omogenitate, pe continuitate. Cred că am făcut lucruri frumoase în campionatul trecut.


Ne dorim să practicăm din nou un joc frumos, să marcăm multe goluri. Cred că publicul are ce să vadă la jocurile noastre și va fi în număr foarte mare. Am încredere că vom începe bine; ne dorim să avem o evoluție bună din punctul de vedere al jocului, cu realizări, și să fim eficienți pe tabela de marcaj. Am adus câțiva jucători la regula Under, unde de anul ăsta s-a trecut la fotbalişti născuţi în 2004 și 2005. Noi avem doar tineri de 2005, am încredere mare în ei, sunt convins că se vor ridica la exigenţele jocului și ale Ligii a 3-a, pentru că au calitate și potențial. Da, abordăm cu încredere jocul cu Craiova II.”


Meciul Voinţa Lupac- Universitatea Craiova II se dispută sâmbătă, 26 august, de la 18.00, pe stadionul comunal din Lupac.

foto: Zoli Bagosi

La mulţi ani, Cristian Chivu!
Sport luni, 26 octombrie 2026, 12:50

La mulţi ani, Cristian Chivu!

Ca jucător al nerazzurrilor, are în palmares trei titluri de campion în Italia, un trofeu în Liga Campionilor, o Cupă Mondială a Cluburilor,...

La mulţi ani, Cristian Chivu!
Formula 1: Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu al SUA și este la doar două puncte de titlul mondial
Sport luni, 26 octombrie 2026, 09:08

Formula 1: Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu al SUA și este la doar două puncte de titlul mondial

Pilotul italian Kimi Antonelli, de la Mercedes, a câștigat duminică, 25 octombrie 2026, Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, desfășurat...

Formula 1: Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu al SUA și este la doar două puncte de titlul mondial
Futsalul se întoarce la Reşiţa! CS Negrea joacă primul meci oficial în faţa propriilor suporteri
Sport duminică, 25 octombrie 2026, 15:15

Futsalul se întoarce la Reşiţa! CS Negrea joacă primul meci oficial în faţa propriilor suporteri

Gruparea reșițeană și-a anunțat încă din startul campionatului intenția de a lupta pentru promovarea în elita națională. Primele două...

Futsalul se întoarce la Reşiţa! CS Negrea joacă primul meci oficial în faţa propriilor suporteri
Fotbal, Liga a II-a: Poli Timişoara a urcat pe primul loc!
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 20:29

Fotbal, Liga a II-a: Poli Timişoara a urcat pe primul loc!

Pe arena Electrica din Timișoara, gazdele s-au impus cu 1-0, grație golului reușit de Ştefanovici în minutul 11. Ulterior, Poli a cedat treptat...

Fotbal, Liga a II-a: Poli Timişoara a urcat pe primul loc!
Sport joi, 22 octombrie 2026, 22:26

Universitatea Craiova obține primul succes în Conference League. 3-1 pe terenul lui Inter Club d’Escaldes

Universitatea Craiova a început perfect meciul din Andorra. Assad Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 3, cu o lovitură de cap, după o centrare...

Universitatea Craiova obține primul succes în Conference League. 3-1 pe terenul lui Inter Club d’Escaldes
Sport joi, 22 octombrie 2026, 21:18

CSM Reșița a pierdut și la Oradea. Dorinel Munteanu: “Sunt trist, obiectivele sunt departe de noi”

Pe arena “Iuliu Bodola” din Oradea, FC Bihor a jucat pragmatic în fața unei echipe rossonere care a părut deconectată de la miza meciului....

CSM Reșița a pierdut și la Oradea. Dorinel Munteanu: “Sunt trist, obiectivele sunt departe de noi”
Sport joi, 22 octombrie 2026, 16:23

Clubul Biamar organizează un nou turneu de handbal juvenil! Echipe din Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor participa la „Gătaia Handball Cup”

Evenimentul sportiv va avea secțiuni pentru echipe de minihandbal, fete și băieți, și babyhandbal mixt.  Au răspuns invitației...

Clubul Biamar organizează un nou turneu de handbal juvenil! Echipe din Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor participa la „Gătaia Handball Cup”
Sport joi, 22 octombrie 2026, 15:24

Atletism: caransebeșeanul Lucian Ștefan a reprezentat România la un puternic concurs internațional de alergare pe șosea

El a realizat al doilea timp din echipă, după clujeanul Dragoş Pop. Competiția din Italia a fost de un nivel foarte ridicat, iar Ștefan s-a...

Atletism: caransebeșeanul Lucian Ștefan a reprezentat România la un puternic concurs internațional de alergare pe șosea