Voleibaliștii de la CS Universitatea Reșița se impun în Campionatul Național

94

La Cluj-Napoca s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, în cadrul evenimentului Sport Festival 2019, prima etapă din Campionatul Național  de seniori la beach volley, care a reunit la start 19 echipe, dintre care două din Republica Moldova.

Printre competitori s-au aflat și reprezentații Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa, cea mai valoroasă performanță a acestora fiind  realizată de perechea Robert Vîrlan-Sergiu Călin, care a reuşit să câştige etapa inaugurală a circuitului. Alte rezultate obţinute de echipele CSU Reşiţa: Doru Ghimeş/Marius Ciortea, locul 4; Dragoş Unguraş-Traian Gemănariu, locul 10; Sergiu Rodina/Cristian Maier, locul 11.

Tinerii voleibaliști Sergiu Rodina şi Cristian Maier au plecat spre Thailanda, unde vor participa la Campionatul Mondial Under 21 de la Udon Thani.

sursa foto: Octavian Măzăran