Simona Halep, eliminată de la Miami

88

Simona Halep a fost învinsă în două seturi, 7-5, 6-1, de Karolina Pliskova din Cehia, în noaptea de joi spre vineri, în semifinalele turneului WTA de la Miami (Statele Unite), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.

Reprezentanta ţării noastre s-a înclinat după o oră şi 14 minute în acest joc, întrerupt de mai multe ori din cauza ploii, ratând astfel şansa de a reveni pe prima poziţie a clasamentului WTA, din care a fost detronată în luna ianuarie de japoneza Naomi Osaka. Calificarea în finală i-ar fi fost suficientă Simonei pentru a reveni pe primul loc în lume.

Halep a condus cu 5-3 în primul set, dar apoi a pierdut nu mai puţin de nouă ghemuri consecutive, până la 5-0 în actul secund.

Românca a avut rpocentaje modeste la serviciu, 47% cu primul şi tot atât cu al doilea.

Halep (27 ani, 3 WTA) conduce cu 7-3 în meciurile directe cu Pliskova (27 ani, locul 7 WTA), precedenta lor confruntare având loc luna trecută la Ostrava, în Fed Cap, victoria revenind atunci româncei (6-4, 5-7, 6-4).

Pentru participarea la competiţia din Florida, Simona Halep a fost recompensată cu un cec de 354.000 de dolari şi 390 de puncte WTA.

Karolina Pliskova se va lupta pentru trofeul pus în joc la Miami cu australianca Ashleigh Barty, cap de serie numărul 12, care a învins-o în celălalt duel din penultimul act, cu 6-3, 6-3, pe estoniana Anett Kontaveit (nr.21).