Ascultă Radio România Reșița Live

Nimic nou în jocul Naționalei. Fotbaliștii tricolori au pierdut și amicalul cu Slovacia

Naţionala de fotbal a României a pierdut şi amicalul din Slovacia. Gazdele s-au impus cu 2-0, după un autogol al lui Bîrligea (min. 7) şi o reuşită a lui Strelec (min. 46).

Nimic nou în jocul Naționalei. Fotbaliștii tricolori au pierdut și amicalul cu Slovacia

Articol editat de Vali Hora, 31 martie 2026, 23:59

Meciul Slovacia-România, duelul învinselor din semifinala playoff-ului de calificare la Mondial, a început rău pentru fotbaliștii tricolori. La Bratislava, gazdele au deschis scorul încă din minutul 7. După o fază fixă, Hancko a reluat cu capul, iar Daniel Bîrligea a intervenit neinspirat și a trimis mingea cu pieptul în propria poartă.

Slovacia a avut inițiativa pe tot parcursul primei reprize în fața unei selecționate tricolore care n-a reușit să pună mari probleme în careul advers. În minutul 35, Dennis Man a șutat din afara careului la colțul scurt, dar goalkeeperul Rodak a fost la post. De cealaltă parte, Ionuț Radu a avut intervenții bune la șuturile expediate pe Haraslin și Suslov pe finalul reprizei.

Slovacia s-a desprins după o gafă de portar

Și partea a doua a meciului a început nefericit pentru România. La pauză, portarul Ionuț Radu a fost înlocuit cu Aioani, care a gafat grav chiar în primul minut. Presat de adversari, goalkeeperul de la Rapid a trimis greșit, iar Strelec a profitat și a înscris în poarta goală.

Condusă cu două goluri, România a ieșit mai mult în ofensivă. Cea mai cursivă fază de atac a tricolorilor a venit în minutul 65. Dennis Man l-a angajat pe Bancu în flancul stâng, iar căpitanul Craiovei a centrat perfect pentru Miculescu. Atacantul tricolor a trimis cu capul spre poartă din câțiva metri, dar Rodak a scos de sub transversală cu o paradă spectaculoasă. Ambele echipe au mai avut câteva ocazii pe final, dar tabela nu s-a mai modificat. Slovacia-România, scor final 2-0.

Acesta a fost și ultimul meci din mandatul lui Mircea Lucescu. Afectat de probleme de sănătate, tehnicianul de 80 de ani a rămas acasă, echipa tricoloră fiind condusă de pe bancă de secundul Ionel Gane.

Slovacia: Rodak – Valjent, Vavro, Obert, Hancko – Rigo, Lobotka, Benes – Suslov, Strelec, Haraslin. Rezerve: Dúbravka, Takáč, Pekarik, Gyomber, Duda, Mraz, Tupta, Hrošovský, Škriniar, M. Sauer, Kaprálik, Bero, Mesík, Krčík. Selecționer: Francesco Calzona (57 de ani)

România: Ionuț Radu – Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu – Fl. Tănase, Vl. Dragomir, Stanciu – Man, Bîrligea, Baiaram. Rezerve: Aioani, L. Popescu, Coubiș, Miculescu, Ianis Hagi, Burcă, Mihăilă, M. Coman, Sorescu, Ad. Rus, Screciu, Dobre, Petrila, R. Marin, Ciubotaru. Antrenor: Ionel Gane

Tot marți seara s-au stabilit și ultimele patru naționale europene calificate la turneul final al Campionatului Mondial. Rezultatele celor patru finale de playoff:

Bosnia Herțegovina-Italia 1-1 (4-1 la pen.)
Cehia-Danemarca 2-2 (3-1 la pen.)
Kosovo-Turcia 0-1
Suedia-Polonia 3-2

foto: facebook Echipa naţională de fotbal a României

Urmărește-ne și pe Google News

S-au stabilit grupele Cupei României la fotbal. Vesticele se vor înfrunta în grupa A
Sport sâmbătă, 22 august 2026, 11:50

S-au stabilit grupele Cupei României la fotbal. Vesticele se vor înfrunta în grupa A

În aceeaşi serie au fost incluse Rapid Bucureşti şi FC Botoşani. Cea de-a cincea reprezentantă a vestului, FC Bihor, va lupta în grupa C....

S-au stabilit grupele Cupei României la fotbal. Vesticele se vor înfrunta în grupa A
Universitatea Craiova, doar egal în Bănie cu Ararat. Calificarea se decide săptămâna viitoare în Armenia
Sport joi, 20 august 2026, 22:16

Universitatea Craiova, doar egal în Bănie cu Ararat. Calificarea se decide săptămâna viitoare în Armenia

Pe stadionul “Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova și Ararat Armenia au protagonistele unei prime reprize echilibrate, cu momente bune ale...

Universitatea Craiova, doar egal în Bănie cu Ararat. Calificarea se decide săptămâna viitoare în Armenia
Fotbal: CFR Cluj a anunțat aprobarea cererii de intrare în insolvență
Sport joi, 20 august 2026, 17:03

Fotbal: CFR Cluj a anunțat aprobarea cererii de intrare în insolvență

Insolvența este ultimul pas înaintea falimentului, însă procedura oferă un cadru legal pentru reorganizarea activităţii în vederea...

Fotbal: CFR Cluj a anunțat aprobarea cererii de intrare în insolvență
CSM Reşiţa pleacă după puncte la Popeşti-Leordeni! Rossonerii vor să-şi continue parcursul perfect în campionat
Sport joi, 20 august 2026, 16:33

CSM Reşiţa pleacă după puncte la Popeşti-Leordeni! Rossonerii vor să-şi continue parcursul perfect în campionat

Pentru ca rossonerii să aibă parte de o recuperare fizică cât mai eficientă, deplasarea la Bucureşti se face de această dată cu avionul. În...

CSM Reşiţa pleacă după puncte la Popeşti-Leordeni! Rossonerii vor să-şi continue parcursul perfect în campionat
Sport joi, 20 august 2026, 10:28

Fotbal: Politehnica Timişoara şi Corvinul s-au calificat în grupele Cupei României

Pe propriul teren, fotbaliştii alb-violeţi au deschis scorul dintr-un penalty transformat de Cornel Ene în minutul 45. Ex-reşiţeanul Samake a...

Fotbal: Politehnica Timişoara şi Corvinul s-au calificat în grupele Cupei României
Sport miercuri, 19 august 2026, 00:06

Aplauze… și un strop de regret. CSM Reșița iese din Cupă după un meci de excepție contra Petrolului

Aproape 2000 de suporteri au venit în Valea Domanului pentru a-și susține favoriții la cel mai dificil examen al sezonului. În play-off-ul Cupei...

Aplauze… și un strop de regret. CSM Reșița iese din Cupă după un meci de excepție contra Petrolului
Sport marți, 18 august 2026, 13:22

„Reşiţa 07” participă cu trei înotători la Europeanul masters din Slovacia

La ediţia din acest an participă 2.271 de înotători: 1.208 bărbați și 1.063 de femei. România este reprezentată de 30 de sportivi masters,...

„Reşiţa 07” participă cu trei înotători la Europeanul masters din Slovacia
Sport luni, 17 august 2026, 16:54

Meci tare în Valea Domanului! CSM Reşiţa înfruntă prim-divizionara Petrolul în play-off-ul Cupei României

Adversara formaţiei reşiţene a avut un start foarte bun în Superligă. Cu 9 puncte, ploieştenii sunt pe locul trei în clasamentul primului...

Meci tare în Valea Domanului! CSM Reşiţa înfruntă prim-divizionara Petrolul în play-off-ul Cupei României