Jo Jo Dan a pierdut meciul pentru Centura Mondială IBF a categoriei semimijlocie

Jo Jo Dan a pierdut prin KO tehnic la Kell Brook

Pugilistul român Ionuţ Ion, alias Jo Jo Dan a fost învins prin KO tehnic de britanicul Kell Brook, deţinătorul titlului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28/29 martie, la Sheffield, într-un meci pentru centura mondială IBF la categoria semimijlocie. Brook şi-a apărat cu succes pentru prima oară titlul mondial, arătând că este net superior pugilistului român, într-un meci care a durat doar patru reprize. Jo Jo Dan a suferit a treia sa înfrângere la profesionişti (primul KO), unde are şi 34 de victorii (18 KO). Brook a bifat a 34-a victorie (23 KO) din tot atâtea meciuri.

Jo Jo Dan a devenit al treilea român care pierde înainte de limită în Marea Britanie, după Lucian Bute, care a cedat titlul de campion mondial IBF la supermijlocie în faţa lui Carl Froch, în mai 2012, la Nottingham, şi după greul Cristian Ciocan, campionul european WBO, învins prin KO tehnic de Tyson Fury, pe 28 februarie, la Londra.

sursa foto: dolcesport.ro

(Adina Niţă)

Cele mai citite

Related Articles