Încă o victorie pentru CSM Reșița în cantonamentul din Slovenia

Echipa de fotbal CSM Reșița a disputat un nou joc de verificare în cantonamentul din Slovenia. Meciul cu NK Fuzinar s-a încheiat cu victoria rosso-nerilor din Banat cu 5 – 1. Au marcat: Ionuț Popescu, Vlad Chera, Mihai Dolghi, Sebastian Velcotă și Gabriel Gomboș.

În prima partidă de verificare din cantonament formația antrenată de Călin Cheregi a întâlnit o divizionară secundă din Slovenia, NK Bistrica. Rosso-nerii s-au impus cu 1-0. Golul a fost marcat de prin golul lui Chera din minutul 26.

”Am avut un joc bun de pregătire pe care l-am câștigat, l-am dominat în totalitate. Antrenorul Călin Cheregi încearcă să contureze un prim 11. Am văzut o echipă de liga doua din Slovenia, care arată ca și o formație de Liga a III-a, una mai modestă. Ne-a picat foarte bine acest meci pentru că au fost zile cu câte două antrenamente și numai bine putem să fim și noi mai omogeni.  Urmează două meciuri puternice pentru noi, miercuri cu NK Aluminj, campioană a Sloveniei și vineri, în Austria, cu formația lui Cosmin Olăroiu, FC Sharjah.  Sunt teste foarte bune pentru jucătorii noștri, care cu siguranță vor avea o experiență foarte bună”, a spus președintele CSM Reșița, Cristian Bobar.

În lot a sosit și Francisc Cristea, mijlocaș central, care a promovat cu Poli Iași în Liga I. A ajuns în cantonament la Rogla și a semnat cu formația din Valea Domanului un contract valabil pe un an de zile.

Miercuri, 19 iulie CSM Reșița va disputa un nou joc de verificare în cantonamentul din Slovenia cu puternica formație NK Aluminj, campioană a Sloveniei.

sursa foto: CSM Reșița

Cele mai citite

Related Articles