Handbalistele reşiţence rămân pe locul 6 în clasament după înfrângerea cu Cetate Devatrans

Universitatea Resita-Muresul Tg. Mures Divizia A 2015

Handbalistele de la Universitatea Reşiţa au fost învinse, în deplasare, cu 33-22, de Cetate Devatrans, într-un meci programat la finalul săptămânii trecute, în etapa a 7-a a Diviziei A seria B. Elevele lui Cristian Busuioc au reuşit să păstreze un scor strâns în prima parte a întâlnirii disputată la Haţeg. La pauză, gazdele au avut un avantaj minim, 14-13. Cele mai bune marcatoare ale Universităţii au fost Alexandra Dinu cu 6 goluri, Adriana Voina şi Irina Munteanu, fiecare cu 5 goluri.

Universitatea este la a doua înfrângere consecutivă, după eşecul suferit acasă în faţa echipei CSM Bistriţa. Formaţia reşiţeană rămâne pe locul 6 în clasament cu 9 puncte.

Universitatea Reşiţa va juca etapa viitoare acasă, cu Naţional Braşov, aflată pe locul 5. Meciul este programat în 2 noiembrie, de la ora 15:00.

foto arhivă

(Adina Niţă)

Cele mai citite

Related Articles