[FOTO] Rezultat de top pentru Radu Bizău de la Sport Star Anina la Cupa Mondială WKC de karate

347

La Belgrad s-au desfășurat întrecerile Cupei Mondiale WKC la karate la care au luat parte peste 400 de sportivi din toată lumea. Au fost sportivi din: Anglia, Irlanda, Irlanda de Nord, Scoția,Serbia, Slovenia, Republica Serbia, Macedonia, Italia,Ucraina, Rusia, Tadjikistan, Kazakstan, India Slovacia și România. 21 de sportivi au făcut parte delegația României, condusă de cărășeanul Marian Meșinschi, cel care a fost și arbitru în cadrul competiției din Serbia.

Țara noastră a fost reprezentată și de 3 sportivi de la Clubul Sport Star Anina. Radu Bizău a obținut un rezultat foarte bun, clasându-se pe locul II la kumite, categoria de vârstă 16-17 ani.

”Am participat la o competiție de nivel ridicat. Am luptat cu cei mai buni sportivi și mă bucur pentru medalia obținută de Radu Bizău. Deplasarea a fost efectuată cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin”, a afirmat antrenorul karatiștilor din Anina, Marian Meșinschi.

Tot de la Anina au concurat și sportivele: Denisa și Natalia Lucasciuc, dar nu au reușit să urce pe podium.  

sursa foto: Sport Star Anina