Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO-AUDIO] Pompier cu braţ de fier! ISU Mehedinţi se mândreşte cu un vicecampion european de culturism

Pompierul mehedințean Albert Mufturel a reprezentat cu succes România la Campionatul European de Culturism și Fitness, care a avut loc în Spania. În cadrul acestei competiții internaționale, la care au participat sute de sportivi, plutonierul adjunct Albert Mufturel a reușit să obțină medalia de argint la categoria „Master Men’s Classic Bodybuilding 40-44 years”, devenind astfel vicecampion european.

[FOTO-AUDIO] Pompier cu braţ de fier! ISU Mehedinţi se mândreşte cu un vicecampion european de culturism

Articol editat de Vali Hora, 4 iunie 2021, 09:14

„Rezultatul obținut încununează munca depusă de Albert care a demonstrat încă o dată că nimic nu este imposibil, atunci când îți dorești cu adevărat. În spatele succesului său sunt multe ore de pregătire asiduă, o disciplină riguroasă, echilibru și o voință de fier. Atât la locul de muncă, cât și în sport, Albert a demonstrat că, atunci când pui suflet în ceea ce faci, rezultatele nu se lasă așteptate”, se arată în comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi.

De remarcat că sportivul medaliat face parte din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, fiind șeful echipajului de scafandri-salvatori, după ce timp de 10 ani a fost comandantul echipajului de descarcerare. Munca, ambiţia şi o disciplină de fier sunt cheile succesului de la Santa Susanna, spune vicecampionul european Albert Mufturel:

„Am participat la Campionatul European de Culturism şi Fitness din Spania. Competiţia a fost destul de dură, am fost 800 de sportivi în total, iar la fiecare categorie participanţii au fost foarte bine pregătiţi, cu toate că întreaga lume s-a confruntat cu această pandemie. Am reuşit să obţin titlul de vicecampion la categoria mea, bodybuilding clasic, grupa de vârstă 40-44 de ani. Sincer, m-am aşteptat la această performanţă, pentru că muncesc mult. Anul trecut nu am reuşit să particip la Campionatele Mondiale, deoarece am ieşit pozitiv la COVID cu o zi înainte de a pleca în Spania. Pregătirea a fost foarte bună şi atunci, speram la un loc pe podium. Titlul de acum este meritat, din punctul meu de vedere, chiar am fost pregătit pentru această competiţie. De la 14 ani am intrat pentru prima dată într-o sală, iar până la 41 de ani cred că am cel mult, cumulat, un an şi jumătate de pauză; asta s-a întâmplat în perioada în care am fost militar în termen, dar şi acolo am lucrat puţin. La competiţii particip de trei ani, la îndemnul unui prieten care s-a şi ocupat de pregătirea mea o perioadă. (…). Tot timpul am parte de zile încărcate în perioada de pregătirea competiţională, ţinând cont că lucrez şi la ISU. Am şi program de 24 de ore, şi cu ocazia asta ţin să mulţumesc şi colegilor care mă înţeleg în perioada de două săptămâni înainte de concurs, care este o perioadă foarte, foarte grea. Oricum, nu poţi face toate acestea singur, familia e importantă şi mulţumesc soţiei mele şi celor două fete, care acceptă situaţia. Este un mod de viaţă, ne ajutăm reciproc. Pregătirea fizică mă ajută şi în meserie, pentru că activitatea de acolo implică o bună condiţie fizică, dar şi o pregătire psihică. Ştiţi şi dvs cum lucrează pompierii. În ceea ce priveşte calendarul competiţional, voi participa peste câteva zile la încă o competiţie. Este vorba despre Campionatul Balcanic, care va avea loc chiar la mine, la Severin, şi sper să prind podiumul. Dar pentru mine, competiţia cea mai importantă de anul acesta este Campionatul Mondial din luna noiembrie”, a declarat vicecampionul european de culturism Albert Mofturel.

Săptămâna aceasta, la sediul ISU Mehedinți, într-un cadru festiv, plt. adj. Albert Mufturel a fost felicitat de conducerea ISU Mehedinţi pentru rezultatul deosebit obținut în cadrul competiției.

„Ne mândrim cu el și îi urăm succes la Campionatul Balcanic ce se va desfășura în municipiul Drobeta Turnu Severin, în perioada 11-13 iunie 2021”, se arată în finalul comunicatului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi.

Fotbal, Liga a II-a: Poli Timişoara a urcat pe primul loc!
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 20:29

Fotbal, Liga a II-a: Poli Timişoara a urcat pe primul loc!

Pe arena Electrica din Timișoara, gazdele s-au impus cu 1-0, grație golului reușit de Ştefanovici în minutul 11. Ulterior, Poli a cedat treptat...

Fotbal, Liga a II-a: Poli Timişoara a urcat pe primul loc!
Universitatea Craiova obține primul succes în Conference League. 3-1 pe terenul lui Inter Club d’Escaldes
Sport joi, 22 octombrie 2026, 22:26

Universitatea Craiova obține primul succes în Conference League. 3-1 pe terenul lui Inter Club d’Escaldes

Universitatea Craiova a început perfect meciul din Andorra. Assad Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 3, cu o lovitură de cap, după o centrare...

Universitatea Craiova obține primul succes în Conference League. 3-1 pe terenul lui Inter Club d’Escaldes
CSM Reșița a pierdut și la Oradea. Dorinel Munteanu: “Sunt trist, obiectivele sunt departe de noi”
Sport joi, 22 octombrie 2026, 21:18

CSM Reșița a pierdut și la Oradea. Dorinel Munteanu: “Sunt trist, obiectivele sunt departe de noi”

Pe arena “Iuliu Bodola” din Oradea, FC Bihor a jucat pragmatic în fața unei echipe rossonere care a părut deconectată de la miza meciului....

CSM Reșița a pierdut și la Oradea. Dorinel Munteanu: “Sunt trist, obiectivele sunt departe de noi”
Clubul Biamar organizează un nou turneu de handbal juvenil! Echipe din Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor participa la „Gătaia Handball Cup”
Sport joi, 22 octombrie 2026, 16:23

Clubul Biamar organizează un nou turneu de handbal juvenil! Echipe din Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor participa la „Gătaia Handball Cup”

Evenimentul sportiv va avea secțiuni pentru echipe de minihandbal, fete și băieți, și babyhandbal mixt.  Au răspuns invitației...

Clubul Biamar organizează un nou turneu de handbal juvenil! Echipe din Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor participa la „Gătaia Handball Cup”
Sport joi, 22 octombrie 2026, 15:24

Atletism: caransebeșeanul Lucian Ștefan a reprezentat România la un puternic concurs internațional de alergare pe șosea

El a realizat al doilea timp din echipă, după clujeanul Dragoş Pop. Competiția din Italia a fost de un nivel foarte ridicat, iar Ștefan s-a...

Atletism: caransebeșeanul Lucian Ștefan a reprezentat România la un puternic concurs internațional de alergare pe șosea
Sport miercuri, 21 octombrie 2026, 16:56

Invitaţie la baschet! Tinerii jucători de la ACS Ciocan Cristina se pregătesc pentru reîntâlnirea cu fanii de acasă

Urmează în weekend cel dintâi joc de pe teren propriu. Ne dorim să oferim fanilor bucuria unei noi victorii, spune antrenoarea Cristina Ciocan....

Invitaţie la baschet! Tinerii jucători de la ACS Ciocan Cristina se pregătesc pentru reîntâlnirea cu fanii de acasă
Sport marți, 20 octombrie 2026, 17:56

CSM Reşiţa se pregăteşte pentru meciul de la Oradea. Dorinel Munteanu: “Sperăm să obţinem punct sau puncte”

Formația reșițeană vine după dușul rece care i-a fost administrat de Cetatea Suceava chiar în Valea Domanului. Lăsăm în urmă eșecul cu...

CSM Reşiţa se pregăteşte pentru meciul de la Oradea. Dorinel Munteanu: “Sperăm să obţinem punct sau puncte”
Sport luni, 19 octombrie 2026, 21:44

Judo: caransebeșeanul Alex Matei, de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național!

Sportivul caransebeșean legitimat la clubul Dinamo a cucerit aurul categoriei 66 kg la Cupa României pentru seniori – competiție...

Judo: caransebeșeanul Alex Matei, de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național!