CSM Reşiţa vrea o nouă victorie. În Valea Domanului vine nou-promovata din Ştefăneşti
După două victorii în campionat şi un succes în Cupa României, CSM Reşiţa abordează cu un moral ridicat următorul meci oficial. Sâmbătă, fotbaliştii rossoneri primesc acasă replica echipei din Ştefăneştii de Jos, grupare nou-promovată în Liga a doua.
Articol editat de Vali Hora, 14 august 2026, 13:12
Teoretic, o misiune mai uşoară pentru Reşiţa, dar antrenorul Dorinel Munteanu îşi avertizează elevii că vor trebui să tragă tare pentru cele trei puncte.
“Va fi un meci extrem de greu, din toate punctele de vedere. Vom avea în față o echipă care a arătat bine în primele două etape. O echipă care are o calitate pe care multe echipe nu o au: este foarte bine pregătită fizic. Au cedat în primul joc cu 3-0 la Bacău, dar în următorul au câştigat acasă, după un meci bun.
Totul depinde de noi. Sigur, venim după două jocuri cu o încurcătură fizică deosebită. Rezultatul ne-a aparținut – dar jocurile au fost, din punct de vedere fizic, la maxim. Suntem totuşi pregătiți pentru sâmbătă și trebuie să continuăm seria rezultatele pozitive.
Cât despre lot, Dudea încă nu și-a revenit. Vișan s-a accidentat la Satu-Mare, va lipsi și el. Droană, la fel, s-a reaccidentat. Am o problemă la under-ii mici, dacă pot să spun aşa, dar am foarte mare încredere în Bâcleșan și Lazarovici, cu care voi aborda această partidă. Cum am încredere, de fapt, în tot lotul de jucători.
Cum am spus, este important să ne revenim din punct de vedere fizic, ca la startul jocului să fim pregătiți 100%. În primul rând, pentru un joc de luptă și după aceea un joc în care să facem totul posibilul ca punctele să rămână la Reşiţa.
Dorinel Munteanu: „Avem nevoie de suporteri”
Tot timpul avem nevoie de suporteri, să ne împingă de la spate în momentele grele. Îi așteptăm cu drag, în număr cât mai mare. După cum știți, programul este foarte încărcat. Jucăm sâmbătă acasă, după aceea în Cupa României, iar apoi vine o deplasare foarte lungă la București. Avem nevoie de sprijin. Sunt extrem de importante în economia acestui campionat jocurile de pe teren propriu, unde mi-aș dori să fie cât mai multe lume în stadion.”
În runda trecută, echipa din Ştefăneşti a obţinut primele trei puncte ale sezonului. Pe propriul teren, argeşenii s-au impus la limită, 1-0, în faţa formaţiei timişene CSC Dumbrăviţa. Echipa rossoneră e totuşi favorită clară în meciul din weekend. Cu o victorie, elevii lui Dorinel Munteanu pot rămâne în grupul tot mai mic al echipelor fără puncte pierdute în actualul sezon. Partida CSM Reşiţa-CSL Ştefăneşti se dispută sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena din Valea Domanului.
foto: facebook CSM Reşiţa (Miruna Mihancea)
Urmărește-ne și pe Google News