CSM Reşiţa e în finala Campionatului Naţional U19!

În Valea Domanului, viitorul fotbalistic sună bine! Juniorii mari ai clubului CSM Reşiţa au trecut cu succes şi de faza semifinală a Campionatului Naţional Under 19. În penultimul act al competiţiei, tinerii rossoneri s-au impus clar, cu scorul de 4-1, pe terenul echipei ACS Târgu Mureş 1898. Abel Ursu a reuşit un hattrick – iar pe final a marcat şi Ianis Doană, nimeni altul decât fiul antrenorului Leontin Doană. Talentul, ambiţia şi disciplina tactică sunt cheile succeselor pe care formaţia reşiţeană le-a repurtat în actualul sezon, spune antrenorul Leo Doană, care şi-a felicitat elevii pentru calificarea în finala competiţiei:

“Felicit băieții mei pe această cale, au respectat tot ce le-am spus, au ținut cont de indicațiile tehnico-tactice. A fost un meci foarte greu, ținând cont de faptul că adversarul a avut în teren șase fotbaliști născuți în 2004 iar restul în 2005 – pe când noi am folosit doar jucători din 2005, 2006 și 2007. Am introdus pe final şi fotbalişti de 2008 – și pe această cale vreau să-i felicit pe toți. Este un joc colectiv și nu pot să remarc doar unul; pentru că fără ceilalți, Abel Ursu nu putea să înscrie trei goluri. Toţi pentru unul, unul pentru toți, așa este la fotbal. E o bucurie pentru mine că a înscris şi Ianis, după cum știți, el este născut în 2007 şi luptă cu adversari mai mari în acest campionat. V-am zis, contează la copii şi un an, dar mai doi și trei, sau chiar patru ani. Ne putem gândi și la trofeu. Eu tot timpul, după cum știți, am gândit ca un învingător și rămân astfel. Dacă adversarul este mai bun ca noi, jos pălăria – dar le-am spus băieților să jucăm fotbal și asta au făcut. Bravo lor, au demonstrat că au valoare și că merită să joace mult mai sus.”

În cealaltă semifinală, ACS Kinder Constanţa a învins cu 6-5 formaţia CS Mioveni. Meciul cu trofeul pe masă, CSM Reşiţa U19-Kinder Constanţa U19, este programat în data de 18 mai la Centrul Naţional de Fotbal Buftea.

Cele mai citite

Related Articles