Ascultă Radio România Reșița Live

Bye Bye, Tomas Ryde. Reșițeanul Florentin Pera, printre posibilii înlocuitori la naționala României

Alexandru Dedu, preşedintele FR de Handbal, a anunţat că începând de luni suedezul Tomas Ryde nu mai este antrenorul principal al naţionalei feminine a României, în urma deciziei Comisiei Tehnice a FRH, care a nominalizat în acelaşi timp patru tehnicieni români pentru cârma selecţionatei: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila),scrie Agerpres.ro

”Începând de azi, Tomas Ryde nu mai este antrenorul echipei naţionale şi vreau să mă folosesc de această ocazie pentru a-i mulţumi pentru tot ce a făcut pentru handbalul românesc în cele două mandate. Şi vreau să le spun tuturor că, în opinia mea, în conjunctura pe care o ştiţi bine, legat de Corona Braşov, de Cristina Neagu, care a venit după nouă luni de accidentare, de faptul că mai multe fete importante nu sunt în cea mai bună formă în momentul de faţă, rezultatul de la campionatul mondial, ieşirea din grupă, este unul meritoriu în această realitate. Decizia Comisiei Tehnice mi se pare îndreptăţită în mare parte, cam aşa se întâmplă tot timpul, antrenorul plăteşte. Au fost nominalizaţi patru antrenori pentru a-l înlocui pe Tomas Ryde, oameni cu care o să iau legătura în următoarele zile pentru că timpul este scurt şi trebuie să avem un antrenor la echipa naţională în cel mai scurt timp. Deja programul echipei naţionale este alcătuit, datorită programului competiţional spaţiul de manevră este foarte mic, orice s-ar întâmpla, cu oricare aceşti patru domni antrenori, echipa naţională îşi vede de drum”, a declarat Alexandru Dedu la sediul FR de Handbal, după şedinţa Comisiei Tehnice – Subcomisia Tehnică senioare.

Bye Bye, Tomas Ryde. Reșițeanul Florentin Pera, printre posibilii înlocuitori la naționala României

Articol editat de Cristina Corocan, 6 ianuarie 2020, 16:39 / actualizat: 6 ianuarie 2020, 19:41

În următoarele zile, Alexandru Dedu va avea discuţii individuale cu cei patru antrenori nominalizaţi, pentru a afla dacă sunt disponibili pentru echipa naţională şi dacă acceptă salariul propus de FRH. Antrenorul principal ales în urma negocierilor, care îşi va stabili singur staff-ul cu care va colabora, va fi apoi propus pentru validare într-o şedinţă a Consiliului de administraţie al FRH.

Tomas Ryde a preluat naţionala României în mai 2019 şi avea un contract valabil până la finalul JO 2020. Ryde era la al doilea său mandat la naţionala feminină, după ce a condus reprezentativa tricoloră la Campionatul Mondial din Danemarca 2015, unde a reuşit sa obţină medalia de bronz, şi la Jocurile Olimpice – Rio 2016 (locul 9).

România a încheiat Campionatul Mondialul din Japonia pe locul al 12-lea, cu trei victorii, toate în prima faza a grupelor, şi cinci înfrângeri, două în primul tur şi trei în grupele principale. Este cea mai slabă clasare a României la Campionatul Mondial din 2011, când naţionala încheia pe locul 13. Evoluţia mediocră a jucătoarelor în ultimele meciuri de la Mondial a ridicat semne de întrebare privind continuitatea antrenorului suedez.

Noul antrenor al echipei României va avea ca obiectiv calificarea la JO 2020, prin intermediul turneului preolimpic din Muntenegru (20-22 martie), la care mai participă Norvegia, Coreea de Nord şi ţara gazdă. Primele două clasate în acest turneu îşi asigură biletele pentru Tokyo 2020.

Etichete:
ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare
Slide luni, 1 ianuarie 2024, 14:52

ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare

Vremea de primăvară va continua să fie prezentă pe parcursul primei săptămâni din noul an 2024 în majoritatea regiunilor. De săptămâna...

ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare
Concertele de Revelion din vestul țării
Slide sâmbătă, 30 decembrie 2023, 00:13

Concertele de Revelion din vestul țării

Timișoara Cap de afiș la evenimentele din Piața Victoriei va fi trupa The Motans. Atmosfera va mai fi întreținută de trupele timișorene...

Concertele de Revelion din vestul țării
Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“
Slide joi, 28 decembrie 2023, 10:43

Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“

Serviciul Juridic al Prefecturii Caraș-Severin (Serviciul Verificarea Legalităţii Actelor, a Aplicării Actelor Normative şi Contenciosului...

Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“
Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun
Slide miercuri, 27 decembrie 2023, 16:01

Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun

Zilele de Crăciun nu au trecut fără incidente în judeţul Caraş-Severin. Numărul persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale a fost...

Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun
Slide miercuri, 27 decembrie 2023, 09:54

Băile Herculane, o destinație populară pentru Revelion, dar nu și pentru pensiuni

Turismul balnear se află şi în acest an, în topul preferinţelor românilor pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă. În staţiunea Băile...

Băile Herculane, o destinație populară pentru Revelion, dar nu și pentru pensiuni
Slide luni, 25 decembrie 2023, 23:32

Noi proteste în Serbia

Câteva mii de persoane s-au adunat luni în fața clădirii Comisiei Electorale Centrale din Belgrad pentru a protesta față de alegerile de la...

Noi proteste în Serbia
Slide duminică, 24 decembrie 2023, 14:58

Drumurile spre staţiunile montane din Caraș-Severin, deschise circulaţiei

În urma intervenţiilor din ultimele ore, ambele drumuri care duc în staţiunile de pe munţii din Caraş-Severin au fost deschise circulaţiei....

Drumurile spre staţiunile montane din Caraș-Severin, deschise circulaţiei
Slide duminică, 24 decembrie 2023, 07:30

[AUDIO] Ajunul Crăciunului, ultima din Postul Naşterii Domnului este ziua mersului în colindat şi a coptului cozonacilor

Astăzi este Ajunul Crăciunului, ziua în care oamenii fac ultimele cumpărături pentru masa de Crăciun, își pregătesc casa pentru cea mai...

[AUDIO] Ajunul Crăciunului, ultima din Postul Naşterii Domnului este ziua mersului în colindat şi a coptului cozonacilor