Autorităţile din Caraş-Severin au decis: se redeschide Sala Polivalentă de la Reşiţa

Sala Polivalentă din Reşiţa se redeschide pentru desfăşurarea competiţiilor sportive.

Reprezentanţii echipelor de handbal masculin şi de futsal, Adrian Petrea şi Viorel Lolea, au avut joi, 28 ianuarie, o întâlnire cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, şi cu directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului Caraș-Severin, Corina Pascotă. Reprezentanţii celor două cluburi au fost, practic, informaţi că jocurile oficiale se vor desfăşura în Sala Polivalentă, au declarat pentru Radio Reşiţa, Viorel Lolea şi Adrian Petrea.

Atât Ilie Iova, cât şi Corina Pascotă au susţinut că au făcut tot posibilul ca situaţia să fie rezolvată, doar că au preluat această stare de lucruri. Jocurile oficiale care vor fi reluate din 4 februarie, vor avea loc cu spectatori, au spus autorităţile judeţene.

Primul joc oficial în acest an va fi susţinut de echipa de handbal HC Adrian Petrea, în 4 februarie, cu Energia Tg. Jiu. Totodată, echipa de futsal Muncitorul Reşiţa, care trebuia să joace duminică, 31 ianuarie, acasă cu CSMS Iaşi, şi-a amânat meciul.

(Adina Niţă)

Cele mai citite

Related Articles