Campionatul Național al Monitorilor de schi din România, ediția a XXII-a a avut loc în Banat, în această săptămână.  Școala de ski și snowboard weSKI împreună cu ACS Sport N’Joy, a organizat în parteneriat cu Federația Română de Schi și Școala Română de Schi, această ediție pe Pârtia Vâlsanu, de pe Muntele Mic. S-a concurat la schi alpin feminin și masculin, și snowboard mixt.

Coordonatorul școlii de schi si snowboard weSKI Muntele Mic, Eduard Gregor, vorbește despre condițiile în care s-a desfășurat ediția 2021:

”Am fost onorați să găzduim acest Campionat, e o tradiție ca la final de sezon monitorii să se întâlnească pentru a concura, pentru a împărtăși din experiențe, să socializeze. Obiectivul principal este de a cunoaște toate zonele schiabile din România. Suntem bucuroși că am avut parte de o prezență destul de mare, record, peste 250 de participanți. Am reușit să ”montăm” o pârtie de concurs cea mai lungă din istoria Campionatului Național al Monitorilor de schi, cu 41 de viraje. Au fost grupe de vârstă de la 18 până la +50 la feminin și de la 18 ani până la +60 de ani la masculin.”

Concluzii la final au tras și Doina Narea, președintele Școlii Române de schi, Cristi Dunca reprezentant al weSKI și Ionuț Silinc din partea ACS Sport N’Joy:

Iubitorii sporturilor de iarnă se pot bucura de de zăpadă și la acest final de săptămână pe pârtiile de pe Muntele Mic, dar și Semenic.