[AUDIO] Minaur Baia Mare – CSM Reşiţa, duel spectaculos în Liga Zimbrilor! Rosso-nerii au luptat de la egal la egal cu una dintre fruntaşele competiţiei

După severa înfrângere suferită în faţa Dunării Călăraşi, nimeni nu dădea nicio şansă rosso-nerilor contra puternicei formaţii Minaur, echipă neînvinsă după primele patru runde. CSM Reşiţa şi-a revenit însă din pumni şi a făcut un meci remarcabil în faţa unei forţe a campionatului intern, care a acuzat şi ea probleme de lot. Minaur a dominat în debut, dar sârbul Aleksa Milosevic şi reşiţeanul Alex Vulpe au relansat jocul şi au marcat gol după gol într-o primă repriză care a aparţinut în cele din urmă Reşiţei. Cu avantaj de două goluri la pauză, scor 12-10, rosso-nerii începeau să spere într-un rezultat pozitiv care ar fi reprezentat o imensă surpriză. Din păcate, fără prea multe soluţii pe bancă, formaţia reşiţeană a cedat treptat iniţiativa, iar Minaur a întors jocul, în pofida opoziţiei acerbe a portarilor Szopka şi Simulescu, care au avut numeroase intervenţii salvatoare. Finalul întâlnirii a aparţinut clar băimărenilor, care s-au impus până la urmă cu scorul de 27-24. Reşiţa a avut însă o evoluţie cu care ar putea emite pretenţii la puncte în următoarele etape.

“După partida cu Călăraşi, unde am jucat foarte slab, astăzi a fost mult mai bine. Baia Mare este o echipă care se bate acolo, în primele patru locuri. Oricum, 50 de minute am jucat bine, poate în momentele cele mai importante nu am avut încredere în noi, am fost un pic fricoşi, poate ne-am speriat de victorie, pentru că astăzi am jucat chiar foarte bine. O singură problemă am avut: n-am putut să facem ceea ce am discutat pentru a-l opri pe Csepreghi, care ne-a dat 12 goluri. Acolo s-a făcut diferenţa. Oricum, din minutul 50 am fost şi obosiţi, ştiţi în ce condiţii jucăm, asta este. Despre Aleksa Milosevic pot spune că este un câştig foarte mare, a jucat foarte bine. El este tânăr, are posibilitatea să progreseze enorm. De asta l-am şi adus, şi pe el, şi pe Vladimir Jevtic. Indiferent cu cine jucăm, putem să luăm puncte. Un pic ne lipseşte, un pic de tactică individuală şi de încredere, mai ales când suntem aproape de victorie. Dacă ai o doză de relaxare în momentele importante există posibilitatea să pierzi punctele pe care aproape că le ai în buzunar. Asta trebuie să învăţăm din înfrângeri. Pentru că handbalul se joacă  60 de minute, nu 50, a declarat după joc antrenorul Bojan Butulija.

Principalul marcator al Reşiţei în meciul cu Minaur a fost Milosevic, cu şapte goluri, secondat de Vulpe şi Bahan, ambii cu patru reuşite. Mledenciu a înscris de trei ori, Jevtic şi Ignat şi-au trecut în cont câte o dublă, iar Daia şi Kirsch au semnat fiecare un gol. De cealaltă parte, fenomenalul Csepreghi a marcat de 12 ori în poarta reşiţeană. Marţi este zi de pauză la Sfântu Gheorghe, turneul urmând să se reia miercuri cu jocurile etapei a şasea. Runda programează derbiul bănăţean dintre CSM Reşiţa şi Politehnica Timişoara. Din păcate pentru rosso-neri, Poli va fi echipa mai odihnită: timişorenii au stat în primele două etape, deoarece adversarele, CSM Bacău şi CS Magnum Botoşani, nu sunt prezente la Sfântu Gheorghe din cauza numeroaselor cazuri de coronavirus.

foto: facebook CS Minaur Baia Mare

De același autor

Related Articles