[AUDIO] Florin Dospinescu: Dacă nu te mai regăsești în ”poveste”, mai bine pleci!

Alte rezilieri de contracte la echipa de handbal CSM Reşiţa! Marţi, 9 martie şi antrenorul secund, Florin Dospinescu, şi-a încheiat colaborarea cu formaţia bănăţeană, dezamăgit de cum au decurs lucrurile în ultima perioadă:   

”Pentru mine e o dezamăgire cam mare, această poveste în care am fost implicat. Mi-am asumat lucrurile acestea, dar pe parcurs s-au întâmplat mai multe nereguli. Eu nu mă mai vedeam în această poveste şi am preferat să închei contractul, de comun acord cu cei de la club, şi să-mi văd de drumul meu. Unde nu-ţi găseşti locul, mai bine pleci. Acesta e caracterul meu, nu-mi place să stau cu silă undeva unde nu mă regăsesc. Ideea a pornit de la mine, dată fiind şi situaţia tăierilor salariale din luna ianuarie. Am încheiat contractul pe cale amiabilă, aşa cum îmi place mie, într-un mod civilizat. Eu am venit cu sufletul deschis aici, dar într-un timp destul de scurt s-au întâmplat destul de multe şi plec dezamăgit pentru că nu am reuşit să-mi scriu povestea mai departe. Nu mă mai văd în povestea aceasta şi prefer să-i las pe alţii, care pot, să descurce firele, care sunt cam încurcate. Dacă se doreşte să se axeze pe juniori, eu nu mai sunt junior şi asta m-a determinat să fac pasul spre plecare. Nu vreau să aprofundez discuţiile, prefer să fiu diplomat, nu vreau să jignesc pe nimeni, îmi văd liniştit de drumul meu. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de această echipă, d-lui primar, Ioan Popa, preşedintelui CSM Reşiţa, Cristi Bobar, preşedintelui secţiei de handbal, Cristi Pătru şi tuturor colegilor mei, care au fost colegi”, a concluzionat Florin Dospinescu.         

Pentru Florin Dospinescu urmează câteva luni de pauză, iar din vară să revină pe teren, dar ia în considerare şi o carieră în antrenorat.

Tot marţi, 9 martie echipa reşiţeană i-a mulţumit pentru colaborare şi reşiţeanului Alexandru Vulpe.