[audio] Campionatul Universitar de handbal feminin are loc la Reşiţa

Universitatea Resita la antrenament (5)

Campionatul Naţional Universitar de handbal feminin are loc la Reşiţa la finalul săptămânii. „Dacă în ultimii trei ani clubul Universitatea Reşiţa a organizat întrecerea masculină, anul acesta o organizăm pe cea feminină, având în vedere că sunt mai multe studente la universitatea reşiţeană”, ne-a declarat Mihai Rohozneanu din partea organizatorilor. La competiţie vor fi prezente patru echipe: Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea din Piteşti, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu şi gazdele de la Universitatea Reşiţa. Iniţial şi-au anunţat participarea cinci echipe, dar Universitatea Valahia din Târgovişte a anunţat joi că renunţă.

Meciurile se vor desfăşura sâmbătă şi duminică, în 9 şi 10 mai, în Sala Polivalentă din Reşiţa. Şedinţa tehnică va avea loc vineri, 8 mai, de la ora 19.

Din lotul Universităţii Reşiţa, la această competiţie, face parte şi Cristina Ciocan-Acea, care este studentă şi fostă baschetbalistă. Mihai Rohozneanu consideră că ea se va descurca şi la handbal:

Campionatul Naţional Universitar de handbal feminin este organizat de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Handbal Caraş-Severin şi Clubul Sportiv Universitatea Reşiţa.

foto arhivă

(Adina Niţă)

Cele mai citite

Related Articles