Ziua Naţională a Contabilului Român, sărbătorită în Banatul Montan. Radio Reșița, diplomă de considerație pentru promovarea interesului public

Cea de a 19-a ediţie s-a desfăşurat sub sloganul ”Tradiţie pentru viitor. Evoluăm împreună”. Tema principală pe care s-au purtat discuţiile anul acesta a fost ” Contabilitatea criminalistică şi examinarea fraudelor”, despre rolul esenţial al contabilităţii criminalistice, de a ajuta organizaţiile sa navigheze în siguranţă în mediul financiar – economic complex, incert şi volatil din prezent.

Cu acest prilej au fost premiați profesioniştii contabili care au obţinut rezultate remarcabile în anul precedent, festivitate în urma căreia se va constitui Topul local al membrilor Filialei Caraş-Severin a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

Mulțumesc pentru prezență tuturor. Această zi specială marchează recunoașterea valorii și a importanței semnificative a profesiei contabile în dezvoltarea economică a României. În fiecare an, ne bucurăm să celebrăm contribuția excepțională a membrilor CECCAR la punerea în interesul public a profesionalismului în domeniul financiar. Acest profesionalism se bazează pe competență și etică profesională. Anul acesta, prin cea de-a 19-a ediție, noi avem și o temă specială, este vorba de ”Contabilitate criminalistică, adevărul din spatele cifrelor”. Sigur că noi, în calitate de gardieni a integrității financiare, asigurăm precizia informațiilor, ne place să vorbim despre cifre care reflectă realitatea. Trebuie să avem grijă să gestionăm din punct de vedere financiar la cel mai înalt nivel.

Fără colegii mei și fără noi, CECCAR n-ar exista. De aceea le transmit cele mai sincere și bune gânduri din partea mea, le doresc multă sănătate, să rămână ceea ce sunt, să nu se lase duși de val, să spună DA atunci când trebuie să spună DA, să spună NU atunci când trebuie să spună NU, și să reziste presiunilor. La mulți ani!

Mulțumesc Radio Reșița pentru sprijinul care îl acordați de fiecare dată. Sunteți alături de noi și vă doresc multă sănătate să putem să facem lucruri frumoase pentru comunitate împreună”, a spus preşedintele Consiliului Filialei judetene CECCAR, Mihaela Azap.

Radio Romania Reşiţa a primit diploma în semn de consideraţie a relaţiilor de colaborare interinstițională cu Corpul Experţilor Contabili din Caraş Severin pentru promovarea interesului public.

”Rolul dumneavoastră este unul foarte important și pentru aceasta meritați să fiți fericiți. Să aveți o viață plină de satisfacții. Nu e ușor să fi contabil și vă îndepliniți misiunea foarte bine. Felicitări! Ani mulți și buni!”, a spus managerul Radio Reșița, Laura Sgaverdea.

Și primarul Ioan Popa a transmis mesajul său sărbătoriților zilei:

În prezent Corpul Experţilor Contabili din Caraş Severin cuprinde peste 300 de membri.

Cele mai citite

Related Articles