Tâmp, vine de la Tâmpa?

stupid_391615
Binecunoscută şi renumită printre braşoveni, culmea cu pricina, Tâmpa, este un reper istoric, cultural, o arie protejată de interes naţional. Asta şi pentru că aici se găsesc 35% din speciile de fluturi din ţara noastră.
Recent am văzut o serie de declaraţii ale aleşilor noştri, adevărate perle ale gândirii umane, izvoare nesecate de inspiraţie pentru editorialişti, care m-au făcut să mă gândesc imediat la culmea braşoveană şi să mă întreb retoric: tâmp vine oare de la Tâmpa? Etimologia cuvântului se pierde în negura timpului şi e şi în prezent controversată.
Ideea însă, e cu totul alta şi se referă la răspunsul dat de ministrul finanţelor, într-o conferinţă de presă. Tema întâlnirii cu presa – impozitarea bacşişului. Cum procedăm dacă vrem să-i dăm bacşiş băiatului cu pizza? Simplu răspunde onor ministrul: “Dacă doriţi să lăsaţi un bacşiş, mergeţi la unitatea respectivă, iar acolo, pe casă, bate bonul fiscal, bacşişul respectiv şi asta este.”
Păi nu era mai simplu să merg direct la unitate şi să pap şi eu o pizza la terasă cu o bere rece alături, că tot e cald afară? Nu eu mă grăbeam şi îmi era foame, tocmai de aceea am comandat respectivul produs la domiciliu. Pentru a respecta întru totul legea, nu mai dau bacşiş; băiatul nu îmi dă bon, iar statul ia 16% din nimic. Nu câştigă nici băiatul cu pizza dar nici onor bugetul statului. Sau altfel spus, să moară şi capra vecinului.
Cred că în următoarea perioadă inspectorii ANAF, DNA, DIICOT şi câţi or mai fi abilitaţi să facă anchete, vor umbla din birt în birt în căutarea ospătarilor la buzunare; asta aşa, ca să-i sperie, pentru că la noi, orice minune nu ţine mai mult de 3 zile. Cam aşa s-a întâmplat şi cu eliberarea bonului fiscal, când au închis magazine şi buticuri timp de o săptămână, după care toată lumea eliberează bon. Dar de aici și până la a merge la firmă pe jos sau cu un taxi, care oricum îmi ia 20 de lei pe puţin, plus bacşişul, pentru un ciubuc de 2 – 3 lei, parcă e prea de tot.
Să fie oare asta măsura care să salveze bugetul statului şi să reechilibreze economia României? Vor exista astfel bani pentru pensii, sănătate, educaţie sau armată? Am rezervele mele că se va întâmpla aşa. Haiducii din vechime luau de la bogaţi şi dădeau la săraci. Acum statul ia tot de la săraci şi dă la… sau nu? Oricum ideea cu pizza, bacşişul şi mersul la firmă va rămâne în analele istorie ca o perlă de zile mari. Încă un fluture care fâlfâie nevinovat din aripioare pe dealul din inima Braşovului, Tâmpa pe numele lui. Şi mă întorc de unde am plecat: tâmp vine oare de la… Tâmpa?

(Dan Agache)

De același autor

Related Articles