Specialiștii OncoHelp Timișoara implicați într-unul dintre cele mai importante proiecte de cercetare în domeniul oncologiei

Specialiștii din OncoHelp Timișoara implicati într-unul dintre cele mai importante proiecte de cercetare în domeniul oncologiei. Este vorba despre dezvoltarea unor metode de screening, diagnostic și tratament personalizat.

Proiectul in care vor lucra colegii nostri a fost pornit de institutii de prestigiu din domeniul medical dar si tehnic din Romania. Ne alaturam echipelor de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Cluj-Napoca , UMF “Carol Davila” BucurestiUniversitatea POLITEHNICA din București si Institutul National de Cercetare-Dezvoltare din Bucuresti, @Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi si mai multe centre de oncologie din tara.

Primul pas a fost deja facut prin infiintarea Centrului National de Competenta in domeniul Cancerului, care va fi finantat prin PNRR.
Din păcate, în România programele de screening sunt sporadice, ceea ce are drept efect diagnosticarea târzie.

Deși există încă de anul trecut o lege de combatere a cancerului, până acum pașii făcuți au fost foarte mici. Acest centru reprezinta, insa, o izbanda importanta in efortul nostru, al oncologilor, de a avea o baza de cercetare pentru implementarea unor programe de preventie, detectie precoce si, in acelasi timp, de diagnostic. De altfel, in cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp sunt in derulare mai multe studii în premieră in Romania”, spune prof dr. Serban Negru- președintele Asociatia OncoHelp- Centrul de Oncologie Asociatia Oncohelp.

Cele mai citite

Related Articles