mita coruptie
Unu mai muncitoresc, ziua în care mâncam şi noi un crenvuşti şi doi mici la colţ de stradă, după celebrele defilări, este considerată Ziua Internaţională a Muncii; altfel spus – ziua clasei muncitoare, a celor care lucrează pentru o retribuţie, un salariu, ceva acolo care să le permit să vină acasă cu bani de chirie, întreţinere, medicamente şi să mai rămână şi de un crenvuşti şi doi mici.
Ciudată zi şi-au ales guvernanţii pentru intrarea în vigoare a unei legi care să legalizeze bacşişul. Altfel spus, dacă mergi la defilare, pardon asta nu se mai poartă de ceva ani; deci, dacă vrei să mânânci un crenvuşti şi doi mici, de la 1 Mai Muncitoresc, va trebui să te supui noii legi; îţi cere vânzătorul de la taraba improvizată 5 lei şi 20 de bani pentru mici şi te întreabă: Muştar vreţi? Vreau. Scobitori? Normal, că doar n-o să mânânc cu mâna. Bacşiş. Nu, mulţumesc. Nu, nu, zice ospătarul bacşiş…. daţi? Păi ce-ţi veni? Conform legii trebuie să ştiu cât să trec pe nota de plată, pe bonul de casă, nu de alta, dar inspectorii stau coadă să mă caute la buzunare.
Măi să fie… oare inspectorii nu au şi ei zi liberă, nu iasă la un grătar, la iarbă verde, la o bere cu băieţii? Mi se pare corectă gândirea ca fiecare sumă vehiculată să fie plătitoare de impozit, astfel încât să se cârpească pe ici pe colo, bugetul statului. Dar când propui şi mai şi aprobi o astfel de lege, nu te întrebi cum poate fi ea pusă în practică? Nu te socoteşti câţi dintre cei vizaţi ar putea să plătească? Nu de alta, dar ce se strânge din bacşişul pe mici şi crenvuşti, e o nimica toată pe cât se dă la nunţi, botezuri şi cumetrii. Oare Guţă, Florin Salam şi ceilalţi gurişti se opresc din cântat şi taie chitanţă când socrul mare, luat puţin pe ulei de bucurie, dă cu sutele de lei în lăutari? Sau infirmiera care nu schimbă plosca bolnavului, dacă nu e motivată de pacient, taie chitanţă? Întrebări fără răspuns la legi făcute doar de dragul de a avea activitate parlamentară.
Dacă e lege, să fie pentru toţi. Sau e doar încă o piedică în dezvoltarea turismului Românesc? În condiţiile în care după fiecare ospătar, recepţioner sau tarabagiu vor trebui să stea doi trei contabili să ţină evidenţa bacşişului, cred că unii se vor lăsa de meserie, iar alţii vor plăti amenzi usturătoare pentru 2 – 3 lei lăsaţi de un client mulţumit.
Ar mai fi o variantă, pe care oricum nu vreau să o iau în calcul; aceea de a stabili bacşişul la 5 – 10% din valoarea consumaţiei. Adică o scumpire a produselor, mărfurilor vândute şi serviciilor şi implicit o scădere a calităţii, pe principiul, fac, nu fac bine… ciubucul e ciubuc. Sau se va trece la închiderea pe bandă rulantă a teraselor din lipsă de ospătari.
De-o fi una, de-o fi alta, ce e lege pentru noi, bucuroşi le-om plăti pe toate, cu ANAF-ul după noi.

(Dan Agache)