Ne tragem din canibali, pentru că altfel nu-mi explic setea noastră de sânge, de răzbunare şi de vendetă. Şi la ce ne foloseşte? Mai mult ca sigur la nimic; atâta doar că ne place.
Să nu-mi spună mie nimeni că actuala clasă politică are un alt interes decât acela de a fi cât mai aproape de oala cu smântână, ori de ciolanul cu multă carne pe el; iar pentru a ajunge acolo, e în stare de orice. Nu de alta, dar şi ei sunt oameni şi au în sânge acea poftă animalică de sânge, mult sânge în preajma lor.
Mai zilele trecute câteva zeci de mii de tineri au protestat în capitală şi în mai multe oraşe din ţară, dornici de răzbunare pentru victimele de la Colectiv. Era logică şi de aşteptat reacţia lor; nu aveau un nume bine întipărit în minte, voiau doar ca cineva să plătească: Piedone, Ponta, clasa politică, nu conta. Voiau doar sânge, sau Capul lui Moţoc. Poate mai repede decât se aşteptau mulţi, capetele au început să se rostogolească; mulţumită, mulţimea s-a retras. S-a schimbat ceva? Cu siguranţă nu.
A venit un alt guvern care se pregăteşte să radă tot şi să construiască din nou, semn că legenda meşterului Manole are un sâmbure de adevăr. Atâta doar că nu s-a născut omul care să o zidească pe Ana. Rezultatul e că vor veni alţi şi alţi meseriaşi, care asemeni primilor vor rade tot şi se vor apuca din nou de construcţie, fără vreo speranţă că o vor încheia vreodată.
Clasa politică a stat liniştită cam două săptămâni, după care a reînceput bătălia pentru ciolan. Ştiţi cum se spune: în dragoste şi în politică totul este posibil şi chiar se întâmplă: se trag sfori, se numesc politic miniştri apolitici, se aleg pe criterii de competenţă incompetenţi, se fac şi se desfac alianţe, totul pentru a-şi asigura un loc în faţă, cât mai în faţă la oala cu smântână.
Pentru moment, strada e liniştită, din varii motive: unii sunt total dezinteresaţi; alţii scârbiţi, foarte mulţi deznădăjduiţi şi o altă parte îşi încearcă şansele în lupta pentru un loc fruntaş, nu pe ramură şi pe creangă, mai aproape de ciosvârta cărnoasă care înseamnă banul public.
Personal mă număr printre cei scârbiţi de lupta pentru ciolan. Nu sunt dornic de sânge şi nici de răzbunare; eu nu vreau capul nimănui, îmi ajunge al meu şi sunt chiar mulţumit de el. Ce ne facem însă cu cei care sunt în stare de orice pentru a ajunge cât mai repede la putere, sau mai aproape de vaca bună de muls? Unii încep să se adape, alţii îşi ling rănile şi pregătesc o altă strategie de abordare, în timp ce noi stăm şi ne uităm tâmpi la tot acest joc politic. Se mai umflă penele pe noi din când în când, mai ieşim în stradă, mai facem o baie de sânge şi gata, ne potolim.
E trist că ne comportăm aşa, e tragic că ei ştiu acest lucru şi îşi văd nestingheriţi de ale lor. E drept că periodic mai cade câte un cap, considerat de mulţi – pierderi colaterale.
Dan Agache
Sursă foto: www.historia.ro
