Pe o reţea de socializare am întâlnit recent o cugetare: ”Oamenii sunt asemenea oalelor de lut; cu cât sunt mai goi, cu atât fac mai multă gălăgie”. La o analiză mai atentă am realizat cât de adevărată este şi cât de bine se potriveşte în multe din situaţiile de zi cu zi.
Am întâlnit asemenea indivizi, goi pe dinăuntru, fără nimic din ceea ce normal ar trebui să existe nativ în ei: dragoste, respect, compasiune, o fărâmă de minte. Asemeni unei oale de pământ nouă, nefolosită niciodată, nu aveau nimic; poate doar pe fundul ei să găseşti un pic de ranchiună, un strop de indiferenţă, ceva mai multă prostie şi pe margini, mânjită până sus, la gură, cu răutate. Asemenea indivizi trebuie ocoliţi cu siguranţă, dar ce te faci dacă cineva, i-a numit într-un post de şef, de la înălţimea căruia revarsă aroganţă. Cum oare au reuşit să se caţere până la înălţimea scaunului şi mai ales cum reuşesc să se menţină. Ce îi recomandă în afară de lipsa de personalitate, de atitudinea umilă şi servilă de „Yes meni” în faţa celor ce i-au numit? Nimic, dar absolut nimic.
Odată ajunşi în astfel de posturi cheie, încep să facă gălăgie; multă gălăgie, pentru că e tot ceea ce ştiu să facă; să dea sancţiuni, să certe, să-şi etaleze non valoarea pe post de valoare intrinsecă, să vomite la propriu tot felul de invective la adresa semenilor. E tot ceea ce ştiu să facă şi o fac cu prisosinţă. Sunt genul de oameni alături de care nu ai prefera să mergi la drum; ştiţi cum se spune: „Decât cu un prost la câştig, mai bine cu un deştept la pierdere”.
Asemenea indivizi există, sunt promovaţi şi ţinuţi în posturi cheie probabil de alte non-valori, cocoţate şi ele peste multe cadavre, din dorinţa de a fi cineva. Tot ce reuşesc este să facă multă gălăgie şi să nu spună nimic; să se agite mereu cu impresia că fac ceva util şi să încurce în realitate pe toţi din preajmă; să fie vizibili şi activi, cu toate că asemenea unei oale de pământ nou nouţe, sunt goi, foarte goi în interior. Şi în astfel de condiţii, cu astfel de specimene în preajmă, promovate mai abitir ca altădată, nu ştim de cine şi mai ales nu ştim de ce, nu putem să nu ne întrebăm: goliciunea lor interioară, acea stare de sec, vine de la…secătură, sau de unde?
(Dan Agache)
Sursă foto:m.trilulilu.ro
