Rezultate finale la Evaluarea Națională în Caraș-Severin: 70,88% dintre candidați au promovat

Ministerul Educaţiei a afişat marți, rezultatele finale de la Evaluarea Naţională, în urma contestaţiilor.

În Caraş-Severin, procentul de promovare după contestații a crescut puțin, a declarat pentru Radio Reșița, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ion Moatăr:

S-a modificat puțin, din fericire, deși sigur că ne-am fi dorit mai mult. Statistica generală arată că în județul Caraș-Severin, din cei 1631 de candidați prezenți, au obținut medii mai mari sau egale cu cinci 1156, înainte de contestații aveam 1154.

Deci procentul pe județul Caraș-Severin a crescut de la 70,75% la 70,88%

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 6 – 7 iulie și 10 – 17 iulie.

Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024 va avea loc în data de 19 iulie.

Cele mai citite

Related Articles