Reținut pentru trafic de influență

dna

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe 24 de ore, începând cu data de 16.03.2015, a inculpatului LUNGU VIRGIL ROMAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie 2014 – sfârşitul lunii ianuarie 2015, inculpatul Lungu Virgil Roman a purtat mai multe discuţii cu un denunţător, în cadrul cărora a pretins şi acceptat primirea unor sume de bani cuprinse între 20.000 euro şi 50.000 euro.
Aceste sume de bani au fost pretinse, pentru ca inculpatul să-și folosească influenţa pe care afirma că o are asupra unui magistrat din cadrul Tribunalului Constanţa, să-l determine pe acesta să revină asupra unor măsuri asigurătorii, în sensul revocării acestora, şi să-i garanteze denunţătorului o judecată corectă, imparţială.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Inculpatului Lungu Virgil Roman i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat la data de 16 martie 2015, Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cele mai citite

Related Articles