RADIO REŞIŢA a sărbătorit prin mişcare şi muzică împlinirea a 27 de ani de emisie

Aproximativ 100 de amatori de mişcare au răspuns prezent la tradiţionala tură ciclistă organizată de Radio România Reşiţa “Hai o tură pân’ la Şură”, la împlinirea a 27 de ani de emisie.

Biciclişti de toate vârstele, începători şi avansaţi, s-au aliniat la start în parcarea din cartierul Lend al Reşiţei şi au pornit într-o aventură pe două roţi până pe malul lacului Secu, la umbra pădurii, într-un traseu accesibil care îmbină frumuseţea peisajelor cu efortul fizic.

Odată ajunşi la „La Şură. Loc Splendid”, a început petrecerea pe ritmurile muzicii generaţiei tale, la “butoane” fiind DJ Leo Stanciu.

Mulţumim tuturor celor care au ales să înceapă minivacanţa de Sfânta Maria, cu mişcare şi distracţie în aer liber, alături de Radio România Reşiţa!  

Cele mai citite

Related Articles