Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Gala Premiilor UNITER, ediţia a XXV-a, va avea loc la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara

 Capitala Banatului, Timișoara va fi gazda  Galei  Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a  XXV-a ediție.Evenimentul  va avea loc în data de 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.10 premianți, 33 de nominalizați și peste 600 de invitați din București și din țară sunt așteptați la Timișoara, pentru a sărbători performanța teatrului românesc. 

[FOTO] Gala Premiilor UNITER, ediţia a XXV-a, va avea loc la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara

Articol editat de Radio Resita, 8 mai 2017, 08:16

Două premii speciale  vor fi acordate de Senatul UNITER, naționalului timișorean:

 Premiul special pentru proiecte inedite și realizări remarcabile acordat Teatrului National „Mihai Eminescu” din Timisoara pentru realizarea Sălii 2.

 Premiul special acordat actriței Irene Flamann Cătălina pentru o viață dedicată Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. 

Directorul Festivalului Internaţional „Shakespeare” de la Craiova, Emil Boroghină, laureatul Premiul Președintelui UNITER, Ion Caramitru, anul 2016, a mărturisit cu emoție: „Premiul Galei UNITER este un vis al oricărui slujitor al scenei”.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului UNITER sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016

Nominalizările sunt următoarele:

Debut:

Radu Brănici pentru rolul Morritz din spectacolul Deşteptarea primăverii la Teatrul German de Stat Timişoara

Lavinia Pele pentru rolul Doruleţ din spectacolul Visul unei nopţi de iarnă la Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte

Iustinian Turcu pentru rolul Georg din spectacolul Martiri la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Biblia Neagră a lui William Blake, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Dada Cabaret după Matei Vişniec, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihai Lungeanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, regia artistică Gelu Colceag, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

Livada de vişini de A.P. Cehov, regia Alexandru Lustig, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)

Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia Anca Maria Colțeanu, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)

Vandalul de Hamish Linklater, regia şi adaptarea Andreea Vulpe, coproducţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR) – UNTEATRU

Premiul pentru critică teatrală:

Alina Epingeac

Doina Papp

Mirella Nedelcu Patureau

Cea mai bună scenografie:

Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Iarna la Teatrul „Nottara” Bucureşti

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Cafeneaua la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Irina Moscu pentru scenografia spectacolului PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Antoaneta Zaharia pentru rolul Ecaterina din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti

Ana Bianca Popescu pentru rolul Luka din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti

Ana Ciontea pentru rolul Koróbocika, Nastasía Petróvna, moşiereasă din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar:

Gheorghe Visu pentru rolul Nozdrióv, moşier din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti

Miklós Bács pentru rolul Satin din spectacolul În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Conrad Mericoffer pentru rolul Sergius din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal:

Alina Petrică pentru rolul titular din spectacolul Aglaja la Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Ana Ularu pentru rolul A din spectacolul O intervenţie la Teatrul ACT Bucureşti

Mihaela Trofimov pentru rolul titular din spectacolul Molly Sweeney la Teatrul UNTEATRU Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal:

Andrei Huţuleac pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor din spectacolul Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti

Ciprian Nicula pentru rolul Christopher din spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Richard Bovnoczki pentru rolul Ciki din spectacolul No man’s land la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Cea mai bună regie:

Yuri Kordonsky pentru regia spectacolului În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti

Bobi Pricop pentru regia spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Cel mai bun spectacol:

Amadeus, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti

Artists Talk, un spectacol de Gianina Cărbunariu, la ARCUB – Centrul Cultural al municipiului Bucureşti. Co-producător Asociaţia Piese Refractare. Cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franţei la Bucureşti şi a Institutului Francez

PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, scenariul şi regia Radu Afrim, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”.

Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu.

Decizia aparține juriului final format din Alexandru Darie, Luana Dragoiescu, Dana Dogaru, Florica Ichim și  Maria Sîrbu.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului UNITER  sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016.

Trofeul care însoțește premiile este opera artistului plastic ION BITZAN.

Spectacolul-eveniment va începe la ora 21.00 și va fi transmis în direct pe TVR1, TVR HD, TVR Internațional, Radio România Cultural și online pe www.uniter.ro și www.tvr.ro.

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

Uniunea Teatrală din România – UNITER – este o organizaţie profesională, apolitică, neguvernamentală şi nonprofit, constituită prin asocierea liberă a creatorilor din domeniul teatrului.

Principiile înființării acestei organizații profesionale au fost libertatea de expresie, de creație, de asociere, dreptul la autonomie, o voce liberă în concertul cultural național și internațional, o deschidere lipsită de complexe față de cultura mondială și, fără doar și poate, apărarea intereselor oamenilor de teatru de diferite profesiuni. Fără să aibă o structură voit sindicală UNITER a prevăzut în statutul său și o componentă socială bine configurată.

GALA PREMIILOR UNITER se desfășoară anual, începând din anul1991, acordând distincțiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecție. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câștigătorul fiecărui premiu.

PREMIILE UNITER se acordă pentru:

  • Cel mai bun spectacol
  • Cel mai bun regizor
  • Cel mai bun scenograf
  • Cel mai bun actor in rol principal
  • Cea mai bună actriță în rol principal
  • Cel mai bun actor în rol secundar
  • Cea mai bună actriță în rol secundar
  • Critica teatrală
  • Teatru radiofonic
  • Teatru TV
  • Debut

Senatul UNITER decernează:

  • Premiul pentru întreaga activitate – actriță, actor, scenografie, critică și istorie teatrală, regie
  • Premiile speciale pentru spectacolul de circ, pentru teatrul de copii, pentru coregrafie în arta spectacolului, pentru teatrul de păpuși și marionete, pentru teatrul de revistă, pentru muzica de teatru, pentru performanța în domeniul nonverbal
  • Premiul de Excelență

Premii decernate în cadrul Galei:

  • Premiul MECENA
  • Premiul special al Presedintelui Uniter
  • Premiul pentru „Cea mai bună piesă românească a anului”
  • Premiul Consiliul Britanic

Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad. Patru zile de povești și spectacole cu invitați din patru țări
Cultură marți, 3 noiembrie 2026, 08:43

Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad. Patru zile de povești și spectacole cu invitați din patru țări

Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad, în perioada 5–8 noiembrie, cu cea de-a XII-a ediție. Evenimentul organizat de...

Festivalul Internațional „Magia Cuvântului” revine la Arad. Patru zile de povești și spectacole cu invitați din patru țări
Expoziția Națională de Pictură în Acuarelă, la Muzeul Banatului Montan din Reșița. Peste 50 de lucrări pot fi admirate până în 20 noiembrie 2026
Cultură luni, 2 noiembrie 2026, 22:16

Expoziția Națională de Pictură în Acuarelă, la Muzeul Banatului Montan din Reșița. Peste 50 de lucrări pot fi admirate până în 20 noiembrie 2026

Evenimentul, care reunește peste 50 de lucrări semnate de artiști din întreaga țară, a fost vernisat luni, 2 noiembrie 2026, în foaierul...

Expoziția Națională de Pictură în Acuarelă, la Muzeul Banatului Montan din Reșița. Peste 50 de lucrări pot fi admirate până în 20 noiembrie 2026
Istoria orașului Sânnicolau Mare, într-o carte lansată la Castelul Nako
Cultură luni, 2 noiembrie 2026, 15:21

Istoria orașului Sânnicolau Mare, într-o carte lansată la Castelul Nako

Lansarea cărții „Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi” va avea loc marți, 3 noiembrie...

Istoria orașului Sânnicolau Mare, într-o carte lansată la Castelul Nako
Daniel Brici, singurul artist român premiat cea de-a III-a ediție a Trienalei Internaționale VIA CARPATIA din Polonia
Cultură luni, 2 noiembrie 2026, 12:30

Daniel Brici, singurul artist român premiat cea de-a III-a ediție a Trienalei Internaționale VIA CARPATIA din Polonia

„Omenirea are în față mai multe posibilități de-a cunoaște și recunoaște știința, religia și arta.Drumul de cunoaștere al artei e...

Daniel Brici, singurul artist român premiat cea de-a III-a ediție a Trienalei Internaționale VIA CARPATIA din Polonia
Cultură sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:05

Evenimente culturale la Reșița, în noiembrie 2026: expoziții, lansări de carte, Gaudeamus și aniversarea Bisericii Evanghelice

Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița găzduiește, în prima săptămână a lunii noiembrie 2026, expoziții de fotografie,...

Evenimente culturale la Reșița, în noiembrie 2026: expoziții, lansări de carte, Gaudeamus și aniversarea Bisericii Evanghelice
Cultură vineri, 30 octombrie 2026, 20:26

Un artist plastic reșițean, Bogdan Piperiu, a realizat noua imagine vizuală a Teatrului Național Timișoara!

Dublu eveniment la Teatrul Național din Timișoara: TNTm lansează noua identitate vizuală cu ocazia premierei cu spectacolul EDMOND. În ultima zi...

Un artist plastic reșițean, Bogdan Piperiu, a realizat noua imagine vizuală a Teatrului Național Timișoara!
Cultură joi, 29 octombrie 2026, 14:59

Expoziția Națională de Pictură în Acuarelă ajunge la Reșița. Lucrările artiștilor români, expuse la Muzeul Banatului Montan

Cea de-a patra ediție a Expoziției Naționale de Pictură în Acuarelă va putea fi vizitată la Muzeul Banatului Montan din Reșița, în perioada...

Expoziția Națională de Pictură în Acuarelă ajunge la Reșița. Lucrările artiștilor români, expuse la Muzeul Banatului Montan
Cultură luni, 26 octombrie 2026, 10:15

CULMEA revine la Timișoara: trei zile de filme despre natură și mediu, pentru copii și adolescenți

Festivalul CULMEA: Film și educație de mediu revine la Timișoara, în perioada 12–14 noiembrie 2026, cu o nouă ediție dedicată copiilor,...

CULMEA revine la Timișoara: trei zile de filme despre natură și mediu, pentru copii și adolescenți