Săptămânal, în Reșița, se schimbă configurația traficului rutier. Din cauza lucrărilor de infrastructură, circulația pe mai multe străzi este închisă sau deviată. Se circulă cu restricții în cartierul Dealu Mare, iar în zona Moroasa a fost închisă strada Caen, unde va fi înlocuită piatra cubică cu covor asfaltic, se vor reface trotuarelor şi spaţiile verzi și vor fi montate şi platforme subterane de colectare a deşeurilor.

De luni, 3 aprilie, se restricționează circulația și pe strada Ștefan cel Mare. Această măsură se instituie în vederea executării lucrărilor de reabilitare a căii de acces din zonă. Accesul autovehiculelor dinspre strada Traian Lalescu, continuare pe strada Ștefan cel Mare spre Dealu Mare, este restricționat, în intervalul orar 08.00 -16.00, pe perioada lucrărilor de reabilitare a carosabilului și înlocuire a rețelei pluviale.