Proverbul românesc „La plăcinte înainte, la război înapoi”, se potriveşte de minune cu ordonanţa Guvernului de majorare a salariilor demnitarilor. Păi dacă parlamentarii şi-au dat pensii speciale ce vor trebui suportate nu din contribuţia lor, ci din puţinul plătit de cei ce mai muncesc în ţara asta, înalţii demnitari de ce nu şi-ar rotunji şi ei veniturile; pe principiul dacă se poate, de ce nu.
Chestia aceea învechită cu egalitate, echitate socială şi alte bazaconii rostite cu emfază de Ceauşescu, au rămas o amintire; acum chiar că sunt învechite, nu de alta, dar cine se mai gândeşte la ele, cu atât mai puţin să le şi aplice. Acum, pâinea şi cuţitul sunt la ei, la aleşii noştri, fie că se cheamă guvernanţi sau parlamentari. Ei sunt cei care decid cui i se taie o felie mai mare şi cu una mai mică. Şi după cum spune un alt proverb” Cine împarte, parte-şi face”, ghiciţi la cine vor ajunge firimiturile şi cine se va înfrupta din felia mare.
Nu am nimic împotrivă, dar atâta timp cât alocaţia de creştere a unui copil e de sub 10 euro pe lună, când venitul minim garantat e de 80 de euro lunar, când majoritatea firmelor private îşi plătesc angajaţii cu salariul minim pe economie, parcă e desuet să vorbeşti de măriri la cei cu salarii oricum mari. Unde mai punem serviciile de protocol, maşina, şoferul, telefonul, bufetul, delegaţiile şi câte or mai fi.
Nu e corect şi nu e echitabil. Dar cine mai foloseşte astăzi asemenea expresii. Poate dacă DNA-ul nu ar fi atât de activ în zona aceea, aş înţelege că e nevoie de o creştere şi la ei. Dar când cei cu funcţii şi salarii babane, mai vor lefuri mărite după ce stau cu amândouă mâinile pe ciolan, dovadă activitatea laborioasă a procurorilor, parcă nu mi se pare corect.
Prea des îi vedem pe aceia care cer acum salarii mai mari cu mâna pe sus când e vorba de drepturi şi prea se dau de fund înapoi când vine vorba de obligaţii. Prea sunt adepţii proverbului „La plăcinte înainte…!” Poate că un pic de decenţă nu strică nici în ograda lor. (Dan Agache)
