În iulie se redeschide traficul pe Podul de Piatră

Traficul rutier va fi reluat în luna iulie prin centrul vechi al stațiunii Băile Herculane. Atunci ar trebui făcută recepția la lucrările executate la Podul de Piatră. Primarul Cristian Miclău spune că pe lângă lucrările efective la pod, s-a refăcut culoarul pietonal și vor fi recondiționate vechile ornamente și stâlpii. Toată arhitectura se va păstra conform cerințelor Ministerului Culturii, podul fiind monument istoric de la 1865.

Podul de Piatră este primul pod din Europa construit în curbă. După finalizarea părții carosabile se va trece la partea de arhitectură sub pod, unde se va monta iluminat public. De asemenea de la culoarul de trecere acoperit s-a recuperat si partea de lemnărie care se restaurează. Toate materiale care sunt folosite sunt importate, întrucât în țară nu au fost găsite.

Lungimea totală a podului este de 36 metri, cu o structură pe două bolți având deschideri diferite. Lățimea totală a podului este de 10 metri, cu o lățime a căii de rulare auto de 6 metri, cu două sensuri. Trotuarul pentru pietoni este de 0,5 m. Parapetul ce mărginește trotuarul este construit din elemente ornamentale din fontă, la partea superioară.

Coridorul acoperit ce facilita accesul pietonal dinspre Hotel Franz Iosif și Baia Carolina are o lățime de 2,50 m. Acoperișul este din tablă, pe șarpantă din lemn, susținută pe stâlpi metalici, având elemente ornamentale din fontă, la partea superioară. Deasupra coridorului se găsește o statuie de marmură, care o reprezintă pe Omfala, la care Hercules a slujit trei ani.

Reparațiile sunt parte a proiectului „Reabilitare obiecte de patrimoniu pentru promovarea turistică a stațiunii Băile Herculane – Pod de piatră”, iar finanțarea a fost obținută de Primăria Băile Herculane printr-un program european.

Cele mai citite

Related Articles