[FOTO-VIDEO] România este luată cu asalt de migranţi. Este forţată „frontiera verde” cu Ungaria

294

30 de persoane de origine asiatică au fost descoperite noaptea trecută, ascunse în culturile agricole din apropierea frontierei cu Serbia. Este vorba de 29 de cetăţeni afgani şi un pakistanez, toţi bărbaţi, care nu aveau documente asupra lor. Ei au declarat poliţiştilor de frontieră că au plecat din statul vecin cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

S-a întâmplat în jurul orei 02.20, când echipajul Poliţiei de Frontieră de pe autospeciala cu termoviziune din cadrul Sectorului Sânnicolau Mare, a observat un grup de persoane care a trecut frontiera din Serbia. „Imediat, poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş şi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Sânnicolau Mare, fiind depistate 30 de persoane de origine asiatică, ascunse în culturile agricole din apropierea frontierei cu ţara vecină”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră. Petre Nicola, purtător de cuvânt al I.T.P.F. Timişoara:

Ieri, alţi 20 de migranţi au încercat să treacă ilegal frontiera verde spre Ungaria, în zona de competenţă a S.P.F Turnu din judeţul Arad. Din primele verificări a rezultat că sunt cetăţeni sirieni, irakieni, iranieni, cu vârste cuprinse între 2 şi 36 ani, 13 adulţi şi 7 copii, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România.

Tentativele de trecere ilegală a frontierei se intensifică, deşi în această perioadă, poliţiştii de frontieră au întărit dispozitivul de supraveghere al frontierei de stat prin desfăşurarea unor acţiuni comune împreună cu jandarmii şi cu poliţiştii. Zona de frontieră cu Ungaria este survolată şi cu un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, în baza unui plan comun de menţinere, asigurare a ordinii publice şi creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului.

(Sebastian Dragomir)