Plouă; de câteva zile plouă într-una. Când cu ropote, când mai încet, dar plouă. „Plouă bacovian” afirmă cu aroganţă cineva de lângă mine. Ei aş; plouă mocăneşte; o ploaie măruntă şi rece care te pătrunde până la oase şi… şi plouă.
I-am dus dorul, cei drept, toată vara. Am scos paparudele, am invocat-o şi ea nu şi nu. Acum a venit să astâmpere setea pământului de-o vară. O sete care nu trece cu doi, trei stropi de ploaie. E nevoie de apă pentru pâinea de anul viitor. E nevoie de apă pentru pământul arid până-n străfunduri. Arid şi însetat după canicula din vara ce-a trecut.
Noi nu vrem ploaie cu toate că în vară ne era dor de ea. Acum gândul ne fuge către zilele senine, însorite şi frumoase, în care stăteam la plajă sau ne răcoream colindând pe poteci de codru. Aşa suntem noi nehotărâţi: când e cald vrem să plouă, când plouă vrem vara din nou… Nici noi nu ştim ce vrem. Ăsta parcă e un blestem naţional să nu ştim ce vrem. Ar trebui să ne ruşinăm. De roşit roşesc doar frunzele copte de atâta căldură, aşteptând poate să le poftească „vântul serii nebunatec”, la un vals. Un vals al despărţirii.
Ne despărţim şi noi de zilele frumoase şi ne gândim cu tristeţe la vacanţa dusă, la concediul terminat, la câte alte planuri nepuse în practică. Printre stropii de ploaie privim cum îmbătrâneşte natura; îmbătrâneşte frumos, în mii de nuanţe care încântă privirea şi bucură sufletul.
E toamnă iar şi prin pieţele de zarzavat. Gogoşarii se umflă în pene aşteptând gospodinele să-i ascundă în borcan. Strugurii se storc de dorul mustului ce stă să erupă de sub pieliţa arsă de soare, pentru că e toamnă. Am simţit şi aroma inconfundabilă a gutuilor şi gândul m-a dus la bunici; la dulapul din „soba de la stradă”, pe care tronau triumfal minunile dulci acrişoare. Mi-am amintit şi de merele copte-n sobă care se topeau în gură de atâta dulceaţă.
E toamnă. O toamnă frumoasă dacă şti să o priveşti. O toamnă liniştită dacă îţi place anotimpul. O toamnă trecătoare, la fel ca tot ce ne înconjoară. Am devenit puţin romantic, dar…aşa e toamna.
Dacă fac abstracţie de toate ştirile pesimiste de la radio, ori de la tv şi mă concentrez doar pe ea, e frumoasă, chiar dacă de câteva zile plouă mocăneşte. Dar aşa e ea frumoasă şi când lăcrimează şi când brumăreşte şi când ne-nfioară cu vântul ei aducător de frunze muribunde.
E un anotimp al poeţilor, al pictorilor şi al gospodinelor. Un anotimp al reculegerii şi melancoliei, al poeziilor de dragoste ori al trubadurilor. Şi afară continuă să plouă, semn că e…toamnă.
Dan Agache
Sursă foto: travelwithasmile.wordpress.com
