[EDITORIAL] Avem o ţară frumoasă, păcat de ea

Parcul Naţional Cheile Nerei - Cascada Bigăr

Pentru că e primăvară, e sfârşit de săptămână şi vremea de afară ne aduce, aşa, un dor de ducă, nu ar fi rău să mai descoperim din frumuseţile patriei.  Că avem o ţară frumoasă, nu se îndoieşte nimeni, partea proastă este că legea compensaţiei se aplică din plin în turismul românesc: avem zone minunate unde putem merge, dar servicile pe care le întâlnim când ajungem acolo ne fac ca data viitoare să ocolim cu grijă acele locuri,

Multă lume crede că “a face turism” e la fel de simplu cu “a fierbe un ou”. La omletă apar problemele pentru că poate să te împroaşte uleiul fierbinte, sau gălbenuşul să nu nimerească tocmai în tigaie…, mă rog, chestia e că-i dificil… Aşa e şi cu turismul, numai că mulţi care au trecut cu trenul printr-o gară de staţiune cred că se pricep şi la afaceri în turism şi chiar se-apucă de asta.  Ş-atunci?!? Iese ceea ce întâlnim de multe ori când mergem ca să ne relaxăm şi în loc de relaxare ne punem o întrebare : de ce nu merge turismul românesc? Desigur sunt şi locuri în care turismul arată bine, dar astea sunt doar nişte “oaze” într-un “deşert” turistic.

Spunea cineva că turistul este o persoană care are timp şi are bani! Ori pe plaiurile noastre turistice, cine are timp nu are bani şi viceversa.  Ca să ai timp, dar să ai şi bani, trebuie ca lucrurile în economie să meargă bine…  Turismul fiind în avalul oricărei economii, dacă celelalte ramuri merg prost, nu poate l să meargă bine oricât de genial ar fi el.  Şi mai e ceva:  pentru Bucureşti – nu pentru bucureşteni – turismul înseamnă doar Valea Prahovei, Poiana Braşov şi Marea Neagră.  Ceilalţi nu există, sau dacă există sunt doar pentru categoria “ce locuri frumoase are patria noastră”.  Nu e mai puţin adevărat că de-ai vrea să fii turist în ţara ta  îţi trece vacanţa până când ajungi în locul visat, fie că alegi maşina sau trenul.  Cu avionul e şi mai greu că mai mult durează drumul până la aeroport decât zborul în sine.  Mai e şi mentalitatea investitorului, chiar şi în turism, care azi deschide afacerea şi mâine vrea să se ciocnească în iahturi cu Abramovici,  Ca să nu mai vorbim de strategia în turism, la orice nivel, care vorba lui nenea Iancu – e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire….

Şi dacă le adunăm pe toate, îi dăm dreptate unui fost ministru al turismului : “De pe Litoralul românesc cel mai mult îmi plac nordul Italiei şi Coasta Dalmată”.

De același autor

Related Articles