DN 6, în topul accidentelor grave

Drumul național 6, care străbate județul Caraș-Severin pe o distanță de peste 100 de km, rămâne în topul accidentelor rutiere.

Un nou eveniment a avut loc în această dimineață, între Topleț și Băile Herculane, fiind implicate două autoturisme. Doi adulți și un minor au fost răniți și transportați la Spitalul din Orșova. Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei în curbă, pe carosabil umed. La accident au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, echipaje de poliție și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.

În acest an, pe DN 6 au avut loc 25 de accidente cu victime, a declarat în emisiunea „Oameni MAI aproape de tine”, șeful Serviciului rutier din Caraș-Severin, subcomisar Stelian Cornea.

„Viteza este principala problemă, dar și depășirile sunt la același nivel cu viteza din punct de vedere al numărului de accidente. În primele 5 luni ale anului au fost înregistrate 25 de accidente, cu 4 persoane decedate  și 38 de persoane rănite. Cei vinovați de producere accidentelor sunt cetățeni aflați în tranzit, fie că sunt străini, fie din alte județe”.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiți să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.

Cele mai citite

Related Articles