Directorul DIRPCL, Daniel Călin: Suntem în situația în care toate capelele sunt aglomerate, sunt multe decese

Situaţia devine din ce în ce mai gravă în municipiul Reşiţa, unde capelele nu mai fac faţă numărului mare de decese.

Aparţinătorii sunt nevoiţi să aştepte pentru a-i înhuma pe cei dragi. Drept urmare s-a decis ca fiecare decedat să poată sta maxim 2 nopţi în capelă şi asta în cazurile în care aparţinatorii trebuie să vină din străinătate. Şeful Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Daniel Călin a declarat că tot din acest motiv au fost suspendate lucrările de renovare de la capela cimitirului nr. 8.

Aș dori să trag un semnal de alarmă pentru cetățenii municipiului Reşiţa și să încerc să îi fac să conștientizeze gravitatea acestei situații. Suntem în situația în care toate capelele din cimitirele noastre sunt aglomerate, sunt multe decese, a crescut numărul de decese în ultima perioadă. Pentru cazurile suplimentare care ne intră am solicitat de la biserică și accesul în capela din Câlnic.

Decesele din cauza COVID-19 nu au voie să stea mai mult de 24 de ore în capelă, aşa prevede legislația, iar pentru ceilalți decedați, termenul este maxim două nopți, respectiv trei zile atunci când sunt cazuri când aparținătorii trebuie să vină din depărtare și ne solicită să întârziem înhumarea.

Consilierul cultural al Episcopiei Caransebeşului, arhimandrit Casian Ruşeţ a afirmat la rândul său că mai ales în municipiul Reşiţa există o tendinţă de creştere.

Se resimte o creștere a numărului de decese în cadrul Protopopiatului Reșița, mai precis în municipiul Reșița. Cu toate acestea dacă raportăm la nivelul întregului județ față de anii anteriori nu există o creștere foarte mare a numărului de decese.

Şi firmele funerare din Reşiţa recunosc că au avut mai mult de lucru în ultimele două săptămăni, iar pe măsură ce bilanţul morţilor de coronavirus creşte, creşte şi numărul de solicitări.

De același autor

Related Articles