Garda naţională ukraineană a lansat o ofensivă contra poziţiilor deţinute de rebelii separatişti proruşi în zona oraşului Mariupol, punct strategic situat în sud-estul Ukrainei.
Violenţele din estul Ucrainei au loc în contextul în care Franţa, Germania, Ukraina şi Rusia negociază un plan de pace care să pună capăt conflictului început în urmă cu 10 luni şi soldat cu peste 5.400 de morţi. Reuşita acestor negocieri ar putea fi anunţată astăzi, la Minsk, la un summit care îi va reuni pe preşedinţii rus Vladimir Putin, ukrainean Petro Poroşenko, francez Francois Hollande şi pe cancelarul german Angela Merkel.
Unul dintre cele mai delicate puncte ale negocierilor pare să fie trasarea liniei de demarcaţie între cele două tabere, întrucît, în urma recentei ofensive militare, separatiştii proruşi au cucerit noi teritorii şi nu mai acceptă linia de demarcaţie ce urma să fie stabilită în baza acordurilor de la Minsk, din luna septembrie.
Pentru Kremlin, protecţia Moscovei în Câmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina ar fi rămas în ceaţa portocalie, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar fi redus la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească este o victorie strategică a Rusiei. Înainte de Maidan, Ukraina, împreună cu Belarusul şi Kazahstanul au format deja o uniune vamală în interiorul CSI, declarată deja ca un spaţiu similar celui UE, ce-şi propune, în viitorul apropiat să opereze cu o monedă proprie, alta decât rubla, care ar putea fi moneda oficială a gazului, de exemplu! Un alt spaţiu vital pentru Rusia este Caucazul, ca frontieră de demarcaţie între interesele sale şi ale Turciei (NATO) în regiune. După pierderea grea a Georgiei, păstrarea republicilor din „brîul de Nord” – Daghestan, Cecenia, Inguşeţia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkaria şi Karaceaevo-Cerkessa, este vitală. Cum vital este şi controlul Georgiei, nu atît prin Armenia – rivala istorică a Georgiei – cît prin cele două enclave independente: Osetia de Sud şi Abhazia. Azerbaidjanul, apropiat Iranului şi Turciei, a întreţinut mereu un conflict de nişă cu susţinerea Westului, în enclava Nagorno-Karabah. Aşadar, controlul „Brîului de Nord” al Caucazului este vital. El dă valoare strategică celor două enclave separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, ceea ce nu se mai poate spune despre Transnistria, în contextul în care, în Ukraina nu apare Novorossia.
Într-un interviu acordat ziarului Times (www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs recent o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptă ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii)”. Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava, globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate.
(Mario Balint)
