Percheziții în mai multe locații!

dna

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracţiuni de corupție, comise în perioada 2011-2014.

În cursul zilei de 02 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele: Prahova, Cluj și Brașov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Cele mai citite

Related Articles