Fost ministru al Economiei urmărit penal

dna

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de ARITON ION, membru al Senatului care, în perioada în care se presupune că a săvârşit faptele, a îndeplinit funcţia de ministru al Economiei.
Cererea de efectuare a urmăririi penale are în vedere săvârşirea infracţiunilor de:
– participaţie improprie la abuz în serviciu
– folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Cererea referitoare la efectuarea urmăririi penale are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

1.Infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu
În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A., Complexul Energetic Rovinari S.A., S.N.G.N. Romgaz S.A., Oil Terminal S.A., IAR Ghimbav S.A. şi Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A.) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute.
În condiţiile în care evenimentul era organizat de societatea comercială cu capital privat S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L., care a fost şi beneficiarul real al sponsorizărilor, sponsorizarea galei de box era interzisă de Legea nr. 32/1994. Astfel, potrivit art. 3 alin. 2 din actul normativ menţionat, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari societăţi comerciale cu capital privat.
Deşi beneficiarul real al sponsorizărilor a fost S.C. Europlus Computers S.R.L. (care deţinea exclusivitatea organizării şi care a încasat toate veniturile galei), a fost folosită Federaţia Română de Box pentru a evita dispoziţiile imperative ale Legii nr. 32/1994 şi a crea aparenţa că este susţinută activitatea unei persoane juridice fără scop patrimonial.
În acest context, suma totală de 1.742.830 RON care ar fi făcut obiectul sponsorizărilor constituie prejudiciu pentru companiile menţionate.
Din probele administrate a rezultat că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenţiei ministrului, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat.
Totodată, suma are natura unui folos nejustificat obţinut de Obreja Rudel, în condiţiile în care sponsorizarea galei era interzisă de lege. Fondurile obţinute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, în condiţiile în care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. Europlus Computers S.R.L., de unde au fost transferate în patrimoniul administratorului Obreja Rudel.

2.Infracţiunea de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit
Pentru a determina reprezentanţii companiilor să adopte conduita menţionată anterior, Ariton Ion şi-a folosit autoritatea şi influenţa derivată din funcţiile de ministru al Economiei, senator şi preşedinte al filialei judeţene Sibiu a unui partid aflat la acel moment la guvernare. Ministerul Economiei este o persoană juridică fără scop patrimonial, iar companiile respective se aflau în subordinea acestuia.
Totodată, funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului aflat la guvernare permitea influenţarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat.
Prin folosirea autorităţii şi influenţei, Ariton Ion a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei în patrimoniul S.C. Europlus Computers S.R.L.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidenţa art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

De același autor

Related Articles